ISU Constanţa a trimis o autospecială pentru transport personal şi victime multiple către ISU Brăila şi ISU Tulcea

Pentru executarea misiunilor de salvare și deblocare a persoanelor surprinse de nămeți în zone greu accesibile, au fost dislocate 3 autofreze, 5 șenilate și 3 autospeciale pentru victime multiple de la județele care nu se află sub atenționări de vreme rea.

Situația din zonele unde sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase este permanent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU, fiind posibilă, la nevoie, suplimentarea echipajelor de intervenție din teren.

Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile.

De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

ISU Iaşi a trimis o autofreză la ISU Tulcea
ISU Galaţi a trimis două şenilate la ISU Tulcea
ISU Constanţa a trimis o autospecială pentru transport personal si victime multiple (ATPVM) către ISU Brăila şi ISU Tulcea.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 985

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 385

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 586

Campania națională ”Detector pentru Viață” a ajuns în județul Tulcea! În ce localități au fost montate detectoare de fum și monoxid de carbon (GALERIE FOTO)

20 Apr 2024 363

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 625

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 825

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 733

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1082

Județul Tulcea Două cățelușe salvate de pompierii tulceni (FOTO)

10 Apr 2024 468

Flăcări la o locuință din municipiul Tulcea!

09 Apr 2024 413

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 935

​Distrugere de muniție găsită pe teritoriul județului Tulcea. Iată ce spun pompierii (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 492

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 752

Flăcări la o locuință din municipiul Tulcea! Proprietara a făcut atac de panică (Galerie FOTO)

01 Apr 2024 791

Intervenție de urgență în apropierea unei stații de carburanți din municipiul Tulcea!

30 Mar 2024 655