Jandarm constantean propus spre arestare

Procurorii DIICOT Constanţa au cerut instanţei arestarea preventivă a unui jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, pe care îl acuză de trafic de droguri. Sergentul major Gabriel Ichimuţă, de 24 de ani, a fost depistat având în autoturismul său cantitatea de 50 de grame de haşiş şi un pistol cu aer comprimat.

Jandarmul a fost prins de poliţiştii de la Crimă Organizată, după ce complicii săi fuseseră anterior prinşi în flagrant în Năvodari. Liviu Amoximoae, de 26 de ani, şi Daniel Melie, de 31 de ani, au fost identificaţi lângă un supermarket din Năvodari, marţi, în jurul orei 17.00. Potrivit anchetatorilor, aceştia aveau asupra lor circa 500 de grame de haşiş, pe care vroiau să-l vândă în schimbul sumei de 2.000 de euro. Jandarmul a fost depistat, două ore mai târziu, în localitatea Ovidiu. Potrivit maiorului Sorin Trancă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, subofiţerul Ichimuţă este angajat al IJJ din 2007 şi se afla în timpul liber la momentul depistării sale de ofiţerii de la Crimă Organizată. „Unitatea de jandarmerie acordă tot sprijinul BCCO pentru soluţionarea acestui caz, cu menţiunea că este primul caz de acest gen în care este implicat un cadru al Jandarmeriei Constanţa", a declarat maiorul Trancă. Revenind la ancheta privind reţeaua de narco-traficanţi în care se pare că era implicat sergentul major, un alt bărbat suspectat a fi membru al grupării este Florin Filip, de 31 de ani, care avea asupra lui 170 de grame de haşiş, fiind depistat marţi seara, în jurul orei 23.00. Anchetatorii au stabilit că reţeaua se aproviziona cu haşiş din Spania, rolul de a depozita narcoticele revenindu-i lui Florin Filip. În acest sens, acasă la individ a fost găsit un kilogram de haşiş, în timp ce jandarmul avea rolul de a căuta „săgeţi" în vederea vânzării şi încasării contravalorii drogurilor vândute.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Tepes

22 Jun, 2010 00:46

Mari ticalosi sunt multi dintre jandarmi.Sa-i desfiinteze, draq, de ciobani retarzi si sa angajeze Politia si oameni cu creier, in locul posturilor din Jandarmerie.Se cred toti serifi, detectivi, spioni dar sunt, o groza, brute-n uniforma sau fara uniforma.

justice

11 Mar, 2010 09:08

mai mafioti ca jandarmii nu sint altii - de ce nu ramine o singura structura a politiei? practic cu ce se ocupa jandarmii? bat ca vechea securitate -ei nu fac dosare ci doar acte premergatoare adica frecare de vint...

Articole asemanatoare

Știri Constanța Șofer suspect de consum de substanțe psihoactive, pe bulevardul Tomis

18 May 2024 244

Știri Constanța Activități desfășurate de polițiști în „Săptămâna școală în siguranță”

17 May 2024 404

IPJ ClujOperațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc

17 May 2024 228

Poliția RomânăPercheziție domiciliară, în localitatea Vulcan, județul Hunedoara, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc

17 May 2024 202

Știri Constanța Acțiuni ale Poliției Năvodari și Mihail Kogălniceanu! Iată ce au vizat

15 May 2024 536

Cocaină la Constanța! Procurorii DIICOT anunță reținerea unui bărbat. Date oficiale din anchetă (FOTO+VIDEO)

15 May 2024 575

Poliția RomânăBCCO Craiova - Trafic de droguri

15 May 2024 234

Date din dosar Cetățean francez, condamnat cu executare la Constanța, pentru droguri

15 May 2024 417

Prins cu substanțe interzise de către polițiștii locali din Constanța. Constatări

15 May 2024 382

Justiție Constanța Tânăr prins cu Cannabis pe plajă, la Vama Veche, începe procesul (RECHIZITORIU)

13 May 2024 423

Bărbați depistați cu substanțe psihoactive, în plină zi, pe o stradă din Constanța!

11 May 2024 482

Incident în Constanța! Iată cu ce s-au confruntat polițiștii pe strada Comarnic

11 May 2024 717

Primăria Constanța Agenții Poliției Locale au făcut o captură record de droguri (FOTO+VIDEO)

10 May 2024 591

Razie în Portul Constanța Tânăr, depistat de polițiști conducând drogat și cu permisul suspendat

10 May 2024 496

Sancțiuni în trafic, la Constanța!

09 May 2024 445