Jandarmii, la momentul bilanţului Vezi cum se prezintă în cifre activitatea lunii trecute


Efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au realizat bilanţul activităţii de luna trecută. Oamenii legii susţin că au desfăşurat 633 de misiuni de ordine publică la nivelul judeţului. 22 dintre acestea au fost misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor de protest, sportive, cultural-artistice, religioase, promoţionale, în timp ce peste 500 au constituit misiuni de menţinere a ordinii publice executate în sistem integrat, atât în mediul urban cât şi în mediul rural din judeţul Constanţa.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cooperarea cu celelalte autorităţii, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa anunţă că a avut un număr de peste 30 de acţiuni în cooperare/colaborare cu alte instituţii, precum Poliţia, Parchetele, I.T.M. Constanţa, Executori Judecătoreşti, Direcţia Silvică Constanţa. De asemenea, jandarmii au avut peste 69 de acţiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete. În cadrul misiunilor desfăşurate în mod independent sau în cooperare cu efective ale Poliţiei constănţene, au fost constatate 39 de fapte de natură penală, fiind identificaţi 45 de făptuitori.
Pe de altă parte, au fost aplicate un număr de 280 de amenzi contravenţionale, vizaţi fiind cei care au tulburat liniştea publică, dar şi cei care au încălcat normele de comerţ. Valoarea totală a sancţiunilor pecuniare aplicate luna trecută a fost de aproximativ 99.140 de lei, în timp ce 55 de persoane au fost sancţionate cu avertisment scris.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu” Constanţa la ora bilanțului pe 2023

26 Jan 2024 692

Bilanțul jandarmilor tulceni, în primele nouă luni ale anului

13 Oct 2023 691

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu" Constanţa, la ora bilanțului pe anul 2022

18 Jan 2023 1174

VIDEO Bilanț. Cum a fost sărbătoarea de Revelion, din perspectiva structurilor MAI, la Constanța?

03 Jan 2023 1417

Bilanțul misiunilor jandarmilor tulceni pe anul 2021

19 Jan 2022 1416

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, la ora bilanțului. La câte misiuni au participat jandarmii în anul 2021

18 Jan 2022 1051

Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța, la bilanț. Misiuni desfășurate în anul 2020

20 Jan 2021 1859

IJJ Constanța și GJM Tomis Constanța, la ora bilanțului. Jandarmii au participat la mii de misiuni în anul 2018 (galerie foto+video)

22 Jan 2019 3776

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa şi-a făcut bilanţul activităţii

04 Aug 2014 2048