Județul Giurgiu Aproximativ 1500 de baloți din lucernă, mistuiți într-un incendiu (GALERIE FOTO)

Un teren pe care erau depozitați baloți de lucernă a luat foc, ieri după-amiază, cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. Evenimentul s-a produs în localitatea Chiriacu, județul Giurgiu, aproape de casele oamenilor. 

Potrivit ISU Giurgiu la fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o cisternă. Aceștia au fost sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Izvoarele, cu un buldoexcavator. 

Acțiunea de stingere a incendiului s-a încheiat după aproximativ patru ore. Au ars circa 1500 de baloți de lucernă, o bicicletă și o scară.  

Măsuri ce trebuie respectate la depozitarea furajelor: 
- nu fumaţi și nu folosiţi flacără deschisă în apropierea depozitului de furaje;
- amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse la depozitele de furaje să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de cuptoare sau magazii);
- îngrădiţi şi curăţaţi terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
- intrarea la depozitul de furaje trebuie să se realizeze pe un drum care va fi menţinut permanent liber pentru a permite accesul autospecialelor de intervenţie, în caz de incendiu; 
- amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă; 
- supravegheaţi copiii în permanenţă şi nu lăsaţi la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete); 
- depozitaţi paiele şi fânul numai după ce, în prealabil, au fost uscate.

Sursa foto: ISU Giurgiu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1096

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 513

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 236

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 375

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 599

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 320

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 241

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 402

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 281

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 318

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 576

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 307

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 610

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 254

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1404