Județul Giurgiu Un copil în vârstă de 10 ani și un șofer, încarcerați după ce mașina în care se aflau s-a izbit de copac

  • La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, Gărzii de Intervenţie Colibaşi şi Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ.

O fetiță în vârstă de 10 ani şi un bărbat de 55 de ani au rămas încarceraţi vineri seară, 3 decembrie, pe DN 41, între localităţile Prundu şi Greaca din județul Giurgiu, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.


 

„În această seară, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DN 41 după ce între localităţile Prundu şi Greaca a avut loc un accident rutier.


La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, Gărzii de Intervenţie Colibaşi şi Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ.


Echipele de salvatori au constatat că în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau conducătorul auto şi o pasageră, minoră.


În urma impactului, cele două persoane au rămas blocate în maşină”, potrivit ISU Giurgiu. 
 




Bărbatul în vârstă de aproximativ 55 de ani a fost găsit semiconştient, iar copila în vârstă de 10 ani era conştientă, potrivit AGERPRES.



Ambele persoane au suferit traumatisme, fiind necesară folosirea accesoriilor specifice pentru a putea fi extrase dintre fiarele contorsionate.


Sursă foto: ISU Giurgiu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

01 May 2024 295

ISU GiurgiuProiectil găsit de un agent de poliție

30 Apr 2024 270

Comuna Nicolae Bălcescu, în proces cu o firmă din Giurgiu. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

27 Apr 2024 734

Ilie Năstase, povești memorabile, spuse la Constanța „Eu mă pot identifica cu un singur popor, cel român“ (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 1003

IGPR InfotraficTrafic reluat pe A1

26 Apr 2024 336

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 291

ISU GiurgiuÎn siguranță, de Sărbătoarea Floriilor

26 Apr 2024 322

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 279

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 402

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 313

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 339

Documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase va rula în premieră la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 459

ISU GiurgiuMai bine pregătiți, încă de la grădiniță

22 Apr 2024 279

ISU GiurgiuPompierii, alături de giurgiuveni la Zilele Municipiului

22 Apr 2024 292

ISU GiurgiuMeseria de pompier - admirată de copii

12 Apr 2024 301