Județul Ialomița Două persoane, rănite într-un grav accident rutier la ieșire din Urziceni (GALERIE FOTO)

Astăzi, în jurul orei 15:00, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier,  produs la ieșire din municipiul Urziceni, în care au fost  implicate un tir și o autoutilitară.

Potrivit ISU Ialomița, la locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al SAJ Ialomița.

„În urma accidentului, au rezultat două victime conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, victimele au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului“ - au mai precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Potrivit IPJ Ialomița, în urma impactului cei doi șoferi au fost răniți și transportați la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale. 

„Traficul în zona este blocat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

Sursa foto: IPJ Ialomița

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 555

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 2150

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 581

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 583

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1151

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 831

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1474

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 623

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 666

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 982

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 764

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 830

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1359

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 465

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 514