La mila judecătorilorAgentul Ivan, adus în cătuşe la Tribunal

Cazul poliţistului de la Garda de Coastă acuzat şi închis pentru ucidere din culpă, după ce a fost implicat în tragedia rutieră de la Comana, de săptămâna trecută, a ajuns pe masa judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanţa.

Magistraţii vor decide astăzi dacă se impune cercetarea în arest a poliţistului de frontieră Marius Marin Ivan, sau dacă acesta poate fi lăsat în libertate pe parcursul urmăririi penale, aşa cum a cerut omul legii prin avocatul său. Şedinţa de judecată este programată să se desfăşoare astăzi, de la ora 10.30, când instanţa Tribunalului va judeca recursul declarat de Marius Marin Ivan împotriva emiterii mandatului de arestare preventivă pe numele său. Aşa cum arătam în ediţiile precedente, mandatul a fost emis pe data de 18 mai, de către magistraţii Judecătoriei Mangalia, fiind valabil 29 de zile, până pe data de 15 iunie, inclusiv. Conform anchetatorilor, pe data de 15 mai, poliţistul de frontieră ar fi condus un automobil dinspre Comana către Agigea. La scurt timp după ce a trecut de Comana, Ivan ar fi pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat în coliziune cu doi pomi de pe marginea drumului. În urma accidentului, a rezultat decesul lui Doru Jica, de 40 de ani, coleg de serviciu cu presupusul şofer. După ce a stat câteva zile în spital, Marius Marin Ivan a fost încătuşat şi depus în arestul Poliţiei Constanţa, unde se află şi în prezent, în aşteptarea recursului. Potrivit autorităţilor, în urma expertizei, s-a stabilit că viteza aproximativă a automobilului în care se aflau cei doi agenţi ai Gărzii de Coastă ar fi fost între 110 şi 115 kilometri la oră. De asemenea, în urma analizelor, a reieşit că ambii poliţişti consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca în maşină. Indiferent care va fi ea, hotărârea de astăzi a Tribunalului Constanţa va fi definitivă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 142

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1264

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 578

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 824

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 620

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 921

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 720

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 779

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1276

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 914

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 447

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 496

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 958

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 866

Accident rutier la Doraly, în Constanța (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1729