Litigiu cu primăria şi terenul afaceristului-emblemăDon Pedro Iordache şi retrocedările Constanţei

petrica_-_petrica_iordache_01.jpg „Gâlceava“ este legată de un teren de peste 200 mp, cumpărat de Petrică Iordache de la primărie pentru 29.900 de euro

Mort în condiţii rămase încă suspecte, pe 6 iulie 2007, afaceristul-emblemă al Constanţei, Petrică Iordache, zis Don Pedro, a fost dat în judecată de nişte bucureşteni, pentru recuperarea unui teren situat în buricul Constanţei. Culmea, cetăţenii din Bucureşti au câştigat procesul, după ce soţia şi moştenitorii lui Don Pedro nu s-au prezentat deloc în instanţă, la niciunul din termenele de judecată, nu au formulat întâmpinare şi s-au comportat ca şi cum procesul n-ar fi existat. În prezent, dosarul se află în faza de apel, la Tribunalul Constanţa, după ce Primăria Constanţa a atacat sentinţa prin care Petrică Iordache îşi pierdea terenul.

Litigiul a debutat în instanţă în 2009, când Istrate Micescu, Constantina Anca Simionescu şi Elena Margareta Viforeanu Micescu Stanca l-au dat în judecată pe Petrică Iordache, dar şi Municipiul Constanţa prin Primar. Litigiul privea un teren situat pe strada Sulmona, din Constanţa, în zona peninsulară a oraşului. Bucureştenii cereau Judecătoriei Constanţa - unde a fost înregistrat iniţial dosarul - să constate „nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2107/01.02.2004“, contract încheiat între Petrică Iordache şi Municipiul Constanţa prin Primar. Potrivit contractului contestat de reclamanţi, Petrică Iordache devenea proprietarul terenului în suprafaţă de 271 mp, în schimbul sumei de 29.900 de euro. Pe parcursul procesului însă reclamanţii au constatat că cel pe care-l dăduseră în judecată decedase între timp, astfel că au cerut introducerea în cauză a soţiei afaceristului, Carmen Celestina, şi a celor doi fii ai săi, Renato Albert şi Lorin Francesco. Chiar şi aşa, familia Iordache nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, iar la fiecare înfăţişare, dovezile de citare se întorceau cu menţiunea „citaţia a fost afişată pentru că nu a fost găsită nicio persoană la adresa menţionată“.

Suprapunere cu terenul lui Petrică

În cererea de chemare în judecată, bucureştenii au arătat că au trimis două notificării Primăriei Municipiului Constanţa, înregistrate sub numărul 937 şi 938, ambele din 27 iunie 2001, notificări prin care, în baza legii nou-promovate 10/2001, solicitau retrocedarea în natură a terenului de circa 230 mp, situat pe strada Sulmona, fostă Tomis, dar şi despăgubiri pentru construcţia demolată de stat după preluarea abuzivă a imobilului. Mai exact, este vorba despre o „construcţie din lemn cu un etaj, două terase, un balcon şi un foişor“. Reclamanţii au arătat în cererea adresată instanţei de judecată că autorităţile constănţene nu le-au răspuns niciodată notificărilor de restituire a imobilului, astfel că au deschis un prim proces, în care au aflat că o parte a terenului cu pricina, aproximativ 170 mp, fusese vândut afaceristului Petrică Iordache şi soţiei sale, la trei ani după notificările înainte de ei primăriei. Totodată, au mai aflat că alţi 30,33 mp din teren fuseseră înstrăinaţi altor persoane, din Dispoziţia primarului nr. 1344/31.05.2004, prin  care s-a dispus predarea terenului în suprafaţă de 1.104,86 mp către alţi beneficiari. Bucureştenii au mai zis că suprafaţa de 170 mp vândută către soţii Iordache se suprapune peste terenul lor, pe care îl solicitaseră în baza legilor proprietăţii încă din 1991. Astfel, aceştia spun că au formulat cereri de retrocedare în natură a terenului, în baza Legii 18/1991, solicitarea fiind înregistrată sub numărul 7480/13.03.1991 şi fiind reluată sub numărul 1423/14.01.1995, însă nici până la momentul promovării acţiunii în instanţă n-au primit vreun răspuns. Solicitările de retrocedare a terenului au fost reluate după ce a fost promulgată Legea 10/2001, însă tot fără răspuns au rămas. De asemenea, s-a mai arătat pe parcursul procesului, că cei trei reclamanţi sunt moştenitorii lui Istrate N. Micescu, proprietarul de drept al terenului, conform Planului cadastral al oraşului Constanţa întocmit în anii 1936 - 1938 şi altor dovezi.petrica_-_petrica_iordache___.jpg

Primăria, acuzată de rea-credinţă

Prin sentinţa civilă nr. 1581/30.09.1954 a Tribunalului Popular al oraşului Constanţa, imobilul a fost trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 111/1951. Până în 1978, imobilul a trecut în administrarea ICRAL Constanţa, conform articolului 1 punctul 8 din Decizia 11578/18.01.1956, iar în anul respectiv construcţia existentă pe teren a fost demolată. Bucureştenii care l-au dat în judecată pe Don Pedro au afirmat că documentul pentru teren pe care acesta l-a încheiat cu primăria este nul pentru că autoritatea locală nu a răspuns niciodată notificărilor formulate cu privire la o parte din suprafaţa vândută către Iordache. În plus, aceştia au mai afirmat că pe 20 septembrie 2005 i-au adresat un memoriu prefectului, în care au arătat demersurile efectuate pentru recuperarea terenului, dar care, de asemenea, a rămas fără răspuns. Reclamanţii au zis că pârâţii, printre care şi Municipiul Constanţa prin Primar, au dat dovadă de rea-credinţă „pentru că la încheierea contractului de vânzare - cumpărare ştiau că nu statul este adevăratul proprietar, ci reclamanţii, fiind notificaţi şi având cunoştinţă de faptul că există o cerere de revendicare cu privire la imobilul în litigiu“. Prin sentinţa civilă nr. 21426/22.12.2009, instanţa Judecătoriei Constanţa, în completul format din preşedintele Corina Eugenia Jianu, le-a dat dreptate reclamanţilor din Bucureşti, iar familia Iordache a rămas fără teren. De menţionat că, pe tot parcursul procesului, familia Iordache a fost absentă şi nici nu a formulat întâmpinare în care să-şi precizeze punctul de vedere cu privire la terenul revendicat de Micescu. „La data perfectării contractului de vânzare-cumpărare“, a arătat Judecătoria Constanţa, „(...) au fost încălcate dispoziţiile imperative prevăzute de articolul 21 alineatul 5 al Legii 10/2001“. De asemenea, judecătorii au subliniat că notificările privind terenul erau anterioare contractului încheiat de Don Pedro cu primăria. În prezent, dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului, după ce Primăria Constanţa a declarat apel împotriva sentinţei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

rita

21 Oct, 2010 11:33

NU AR FI SINGURA RETROCEDARE VANDUTA SAU SUPRAPUSA SAU DATA IN COMPENSAREA COMPENSARII. VEZI DISPOZITIA 4226/23.12.2005 IN CARE TERENUL DIN STR. CONSTANTIN BRANCOVEANU FOST 3 COLT CU TOCILESCU NU A PUTUT FI DAT PROPRIETARULUI DE DREPT CI PT CA UNII SE NUMESC HASOTTI SII APARA IN RETROCEDARI PE CEI DIN FAM. GARDEFF

Articole asemanatoare

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 363

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 567

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1078

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 709

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 533

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1512

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 895

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 655

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 830

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1072

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1458

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1710

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1104

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 874

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 672