Liviu Tudoran Dragotă, turistul din Craiova dispărut la Costineşti, de negăsit (galerie foto+video)

Scafandrii militari ai ISU „Dobrogea“, salvamarii din Costineşti, o şalupă a Gărzii de Coastă şi un echipaj ARSVOM au reluat, ieri dimineaţă, căutările tânărului din Craiova dispărut în mod misterios, luni seara, la Costineşti. Aria de căutare în apele mării a fost extinsă atât spre estul şi vestul plajei, cât şi în larg, conform purtătorului de cuvânt al ISU „Dobrogea“, plt. Anca Chiriţă. Până la închiderea ediţiei, nu apăruse nicio noutate despre locul unde ar putea fi bărbatul.
 
Se presupune că Liviu Tudoran Dragotă s-ar fi putut îneca, după ce ambarcaţiunea de agrement pe care a închiriat-o şi cu care a plecat pe mare a fost găsită plutind în derivă în larg.
 
Amintim că, la data de 1 iunie, ora 20.00, poliţiştii din Costineşti au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unui bărbat în vârstă de 33 de ani. Din primele cercetări, se pare că cel în cauză, în jurul orei 16.00, ar fi închiriat o barcă, iar la ora 17.30, prietenul său ar fi identificat barca, pe mare, la aproximativ 100 de metri de mal.
 
Angajații unui club nautic din Costinești au anunțat, luni, poliția din stațiune că un turist care a închiriat o barcă nu s-a mai întors la mal. Ambarcațiunea a fost găsită plutind, iar în ea se aflau hainele celui dispărut, dar și vesta de salvare pe care acesta o primise la plecare.

Echipaje de la Agenția Română pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au început căutările încă de luni. Totodată, un elicopter a survolat zona în care se presupune că a dispărut bărbatul. Căutările nu au avut niciun rezultat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ultimele imagini cu tânărul din Craiova, înainte de dispariţia sa din Costineşti (galerie foto+video)

10 Jun 2015 2760

Dispărut fără urmă de opt zile pe mare, la Costinești (video)

09 Jun 2015 2298

Scafandrii ISU reiau căutările turistului din Craiova dispărut pe mare, la Costineşti

04 Jun 2015 2311

UPDATE. Căutări disperate. Liviu Tudoran Dragotă, din Craiova, dat dispărut pe litoral (galerie foto+video)

03 Jun 2015 5083