Locomotiva unui tren cu patruzeci de vagoane a luat foc (video)

O locomotivă ce tracta 40 de vagoane cisternă goale a luat foc între Merișor și Banița.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, incidentul a avut loc la miezul nopții, iar flăcările au afectat o locomotiva electrica Tip EA de 125 tone.

”Pompierii militari din cadrul Detasamentului Petrosani au intervenit cu doi ofiteri, 20 subofiteri, patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autosanitare SMURD și un echipaj CBRN. Incendiul a fost lichidat dupa aproximativ patru ore, intervenția fiind dificilă, implicând realizarea unui dispozitiv de stingere pe circa 700 metri lineari”

În urma evenimentului a fost restricționat traficul feroviar în zonă, fiind afectate șapte trenuri de marfă și un tren calatori, staționat în gara din Petroșani- trenul interregio 1835 (București-Cluj-Napoca), cu 30 pasageri.
S-a reușit localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, evitându-se dezvoltarea și propagarea la vagoanele cisternă precum și pericolul unor explozii. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.

Incidentul a avut loc la miezul nopții și, din cauza pericolului major, la nivel ISU Hunedoara a fost activată grupa operativă. În plus, Prefectul județului a dispus activarea Centrului Judetean de Conducere si Coordonare a Interventiei, cu reprezentanti din cadrul IJJ, IPJ, Serviciului Politie Transport Feroviar si Regulator circulatie CFR.


Sursă foto-video: Facebook/ ISU Hunedoara

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi Incendiu la o locomotivă, pe calea ferata din apropierea variantei Constanța-Ovidiu!

28 Oct 2023 1180

Incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători în gara Băbeni din județul Vâlcea

05 Oct 2023 916

Oradea Momente de groază pentru călători. Locomotiva unui tren personal, cuprinsă de flăcări

14 Aug 2023 741

UPDATE Incendiu la locomotiva unui tren de transport marfă, încărcat cu material lemnos! (FOTO)

05 Aug 2023 1208

UPDATE. Incendiu la locomotiva unui tren, în Prahova. Intervin pompierii

16 Jun 2023 995

Un nou incendiu izbucnit la o locomotivă, pe traseul Tecuci-Iași! Sute de călători s-au autoevacuat (FOTO +VIDEO)

29 May 2023 1185

ISU BihorIncendiu la locomotiva unui tren de marfă, în Oradea

26 Apr 2023 626

UPDATE Incendiu la o locomotivă! Pompierii intervin de urgență (FOTO)

22 Apr 2023 1085

A luat foc o locomotivă, la Capu Midia

27 Jan 2023 1261

Locomotivă cuprinsă de flăcări în județul Cluj. Pompierii, chemați în ajutor (GALERIE FOTO)

17 Dec 2022 866

ISU Bihor Buletin informativ - 14.07.2022

14 Jul 2022 722

LIVE VIDEO.UPDATE Alertă în Gara CFR din Constanța! O locomotivă a fost cuprinsă de flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Jun 2022 3032

UPDATE Județul Argeș. Incendiu la locomotiva unui tren cu pasageri, în Gara Golești!

28 Mar 2022 1576

Tulcea Locomotivă aflată în mișcare, ce tracta vagoane, cuprinsă de flăcări

15 Feb 2022 1470

Întârzieri de sute de minute la sosirea şi plecarea trenurilor din Gara de Nord, din cauza unui incendiu la o locomotivă

02 Jan 2022 2189