Logodnica lui Mircea Stanescu si prieteni ai acestuia, audiati la Politia Capitalei

Logodnica lui Mircea Stănescu, prieteni şi cunoscuţi ai acestuia sunt audiaţi, marţi, la Poliţia Capitalei, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, comisarul Christian Ciocan.

Mircea Stănescu, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, implicat într-un accident rutier petrecut în circumstanţe neclare la sfârşitul anului trecut, a fost descoperit împuşcat în cap, luni seară, într-un apartamentul din Capitală.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Capitalei, Oana Bălaşa, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că locuinţa în care Mircea Stănescu a fost găsit împuşcat era folosită ocazional ca birou, unde erau depozitate foarte multe bunuri (aparatură, telefoane).

Anchetatorii au găsit uşa metalică a locuinţei încuiată din interior, iar ferestrele, care aveau gratii, erau asigurate cu lacăte, neexistând urme de efracţie, a precizat purtătorul de cuvânt.

Potrivit acestuia, în momentul în care a fost găsit mort, Mircea Stănescu era îmbrăcat într-o cămaşă, iar din primele investigaţii rezultă că glonţul a pătruns de la stânga la dreapta în zona tâmplei. Anchetatorii au mai stabilit că fostul deputat dormise cu o seară înainte de incident la logodnica sa.

Luni seară, anchetatorii i-au audiat pe avocatul Cătălin Dancu, cel care a descoperit cadavrul lui Mircea Stănescu, pe vecini şi alţi martori.

Primele analize făcute în cadrul autopsiei lui Mircea Stănescu arată că acesta s-a sinucis, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, directorul Institutului Naţional de Medicină Legală (INML), Dan Dermengiu.

Criminaliştii au recoltat probe de la cadavru şi de la locul unde a fost găsit mort, iar rezultatele acestora vor fi comparate şi cuprinse în raportul final medico-legal în cazul lui Mircea Stănescu.

Directorul INML a mai spus că în prezent criminaliştii verifică dacă pulberea găsită pe mâna lui Mircea Stănescu este aceeaşi cu cea de pe tâmplă, locul unde s-a împuşcat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 610

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 3946

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67

16 May 2024 196

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2321

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 5206

IGPR InfotraficTrafic blocat pe E 70

16 May 2024 216

Accident rutier în apropiere de localitatea Greci, județul Tulcea! (FOTO)

15 May 2024 594

Justiție Constanța Dosarul tragediei de la 2 Mai! Se cer despăgubiri de peste 33 milioane de euro

15 May 2024 1141

IPJ Constanța Accident rutier pe Bulevardul Tomis, Constanța

15 May 2024 658

UPDATE Accident rutier între Comana și Amzacea, județul Constanța

15 May 2024 700

Știri Constanța Accident rutier cu o mașină de poliție în intersecția Dacia (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 May 2024 947

Accident rutier pe strada Dreptății din municipiul Constanța. Două autoturisme, implicate

14 May 2024 755

Camera Deputaților a decis 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan!

14 May 2024 657

Oficial de la IPJ Constanța, despre șoferul care a fost implicat în tamponarea de pe Podul Agigea

14 May 2024 674

UPDATE Județul Constanța Accident rutier între Poarta Albă și Nazarcea! Intervin pompierii

14 May 2024 823