Magistratul Ciprian Coada, vicepresedinte la Tribunal

Presedintele Tribunalului Constanta, Doina Draguinea, va fi secondata de doi magistrati, in calitate de vicepresedinti ai instantei. Sectia pentru judecatori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat in sedinta din data de 14 septembrie delegarea judecatorului Ciprian Coada din cadrul Tribunalului Constanta in functia de vicepresedinte al acestei institutii. Delegarea pe acest post are loc retroactiv, incepand cu data de 1 septembrie 2006 si este valabila o perioada de 90 de zile. Judecatorul Ciprian Coada a fost la un pas de a ocupa definitiv aceasta functie in urma cu doua luni, atunci cand a participat la concursul organizat de reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru numai cateva sutimi, el nu a promovat concursul pentru ocuparea celei de-a doua functii de vicepresedinte la Tribunalul Constanta. De altfel, nici unul dintre participantii la acel concurs nu a ocupat acest post, functia fiind declarata vacanta. Noul vicepresedinte al Tribunalului Constanta, magistratul Ciprian Coada se va ocupa in mod aparte de sectia penala a instantei, in timp ce Vasile Cosac Carbune, celalalt vicepresedinte al Tribunalului va raspunde de partea civila, comerciala si de contencios administrativ.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 381

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 604

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 286

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 433

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 347

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 573

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 449

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 494

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 509

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 717

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 515

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 491

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 289

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 617

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 967