Eveniment

Marghiol, executat de gardienii publici

Circ gratuit la Ciocarlia

Ieri, la sediul Primariei din Ciocarlia s-a prezentat un executor si cativa reprezentanti ai CGP Constanta pentru a efectua o executare silita, in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile * De mai bine de doi ani, primaria datoreaza institutiei de ordine si paza peste 210 milioane lei, reprezentand contravaloarea unor servicii prestate * Desi gardienii au castigat in instanta, de un an, primarul Neculai Marghiol apeleaza la tot felul de tertipuri pentru a tergiversa efectuarea platii * La vederea executorului, gardienilor si ziaristilor de la ZIUA, in incinta primariei s-a declansat o adevarata panica * Timp de 20 de minute angajatii au mintit cu seninatate declarand ca primarul nu se afla in comuna, fiind plecat cu treaba la Constanta * In momentul in care executorul a declarat ca va pune sechestru pe toate bunurile aflate in birouri, secretarul primariei l-a invitat intr-un birou in care Marghiol statuse ascuns pana in acel moment * Dupa o ora de joc tip "soarecele si pisica", primarul a scapat de executarea bunurilor, scotand achitand jumatate din suma

Fara a fi anuntati in vreun fel de catre institutiile abilitate in ceea ce priveste efectuarea operatiunii, reporterii cotidianului "Ziua de Constanta" au reusit sa fie pe faza, prezenti la un adevarat spectacol desfasurat in comuna Ciocarlia si al carui principal protagonist a fost primarul Niculae Marghiol. Ieri dimineata, in jurul orei 9.00, in fata primariei au "tras" doua masini apartinand Corpului Gardienilor Publici. O comisie formata din trei persoane, directorul adjunct Ion Gagiu, jurista institutiei si un executor din Medgidia au intrat in sediul Consiliului Local, pentru a pune in aplicare o hotarare judecatoreasca.

Lui Marghiol nu ii pasa de lege

Povestea a inceput in urma cu aproape trei ani cand intre primaria Ciocarlia si Grupul Gardienilor Publici a fost incheiat un contract de prestari servicii. Agentii institutiei constantene urmau sa asigure paza si asigurarea linistii publice pe raza localitatilor arondate, in schimbul acestor servicii urmand sa fie platiti. La finele anului 2002, primaria Ciocarlia datora deja gardienilor 210 milioane lei. Primarul Niculae Marghiol a incercat sa amane la nesfarsit achitarea acestor datorii, apeland mereu la tot felul de tertipuri si mintindu-si pe fata interlocutorii. Corpul Gardienilor Publici a dat in judecata primaria iar instanta a dat in cele din urma dreptate reclamantului, obligand institutia lui Marghiol la plata celor 210 milioane datorate, a cheltuielilor de judecata si a penalitatilor de intarziere. Punerea in executare a hotararii judecatoresti s-a dovedit la fel de dificila ca si judecarea cauzei. Marghiol promitea de fiecare data ca va da banii si solicita un termen pentru a face rost de suma necesara. La indeplinirea acestui termen povestea se repeta. La un moment dat, Marghiol s-a angajat in scris si in nume propriu sa vireze aceasta suma intr-un anume termen, comitand astfel o ilegalitate pentru ca nu avea acceptul Consiliului Local Ciocarlia. Acest amanunt demonstreaza clar ca Marghiol face ce vrea si cand vrea, fara sa ii pese foarte mult de prevederile legale, conform carora deciziile administratiei locale se iau in urma unor sedinte ale Consiliului Local, in cadrul carora membrii acestuia isi dau sau nu acordul. Oricum, de la hotararea irevocabila a instantei de judecata si pana ieri au trecut cateva luni bune, timp in care Marghiol n-a virat nici un leu Gardienilor Publici.

"Uite primarul, nu e primarul"

Spectacolul de la Ciocarlia a debutat odata cu intrarea in incinta primariei a grupului format din gardienii publici si executorul Solomon. Functionarii speriati ai administratiei locale au fost informati ca in baza hotararii judecatoresti a Tribunalului Constanta, urmeaza sa se efectueze o executare silita. Pentru ca angajatii primariei au declarat ca nu exista bani suficienti pentru achitarea debitului, executorul Solomon a luat decizia de a pune sub sechestru toate bunurile din sediu, inclusiv masina de serviciu. Secretarul primariei a declarat ca Marghiol parasise de dimineata comuna, avand o destinatie necunoscuta. Acest fapt era cel putin ciudat, avand in vedere ca Marghiol era la curent cu venirea comisiei. Decizia executorului de a pune sub sechestru calculatoarele si imprimanta aflate in birouri a precipitat lucrurile. Dupa ce timp de 20 de minute sustinuse sus si tare ca seful sau nu se afla in cladire, secretarul primariei s-a apropiat de executorul Solomon, rugandu-l sa-l urmeze intr-un alt birou. Acesta a cerut explicatii si astfel toti cei prezenti au aflat cu surprindere ca Marghiol se afla in biroul sau, unde pana atunci statuse ascuns. Fara sa isi scuze in vreun fel comportamentul, primarul i-a invitat in birou pe directorul adjunct Gagiu, jurista Corpului de Control si pe executorul Solomon, nepermitand si accesul ziaristilor de la Ziua de Constanta. Dupa alte 20 de minute, "intrevederea" s-a incheiat cu scorul de 1-0 in favoarea gardienilor. Directorul adjunct Gagiu a declarat ca Marghiol a achitat o mare parte din debit, 100 de milioane lei, fara a specifica insa daca aceasta "scadere" a fost facuta prin emiterea unui ordin de plata sau "cu banii jos". Cert este ca situatia s-a detensionat, primaria Ciocarlia urmand sa achite (cel putin teoretic) restul datoriei intr-un timp cat mai scurt. Indiferent de finalitatea actiunii, spectacolul gratuit si de prost gust desfasurat in sediul primariei a lasat un gust amar martorilor oculari, multi dintre acestia oameni necajiti care venisera sa-si rezolve anumite probleme personale. In momentul in care l-am abordat pe Marghiol cerandu-i sa ne dea amanunte in legatura cu rezolvarea situatiei, acesta ne-a declarat senin ca "totul s-a rezolvat". Modul in care Marghiol stie sa rezolve problemele localitatii pe care o conduce este insa straniu, demonstrand ca in materie de administrare este la fel de competent ca si un scolar pus mereu pe sotii. Din acest motiv, ar fi probabil mult mai potrivit pe o scena, sub lumina reflectoarelor, decat la "carma" uneia dintre cele mai importante localitati constantene.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surpriză neplăcută pentru șoferii care parchează la întâmplare în parcarea unui supermarket din zona ICIL din Constanța. Ce au pățit mai mulți conducători auto

12 Dec 2018 648

Bărbat, săltat de poliţişti în zona ICIL din Constanţa. Pe numele lui era emis un mandat de executare

04 Nov 2018 656

Un nou magazin Lidl s-a deschis la Constanța. Zeci de oameni au așteptat la coadă. Unde este situat magazinul (galerie foto-video)

25 Oct 2018 11742

Când se deschide noul magazin Lidl, ridicat pe locul fostei fabrici de pâine Dobrogea din Constanța

19 Oct 2018 7553

Accident rutier în zona ICIL. Un motocilist a fost rănit

05 Oct 2018 804

Şantier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 - zona ICIL din Constanţa. Se lucrează la accesul spre magazinul Lidl (galerie foto+video)

28 Sep 2018 2821

Atenţie, şoferi! Confort Urban anunţă lucrări în zona ICIL Constanţa pentru noul magazin Lidl

13 Sep 2018 3077

Continuă dezinsecția în cartierele din Constanța. Ce insecticid nou se va folosi (galerie foto)

27 Aug 2018 1952

Continuă acţiunile de dezinsecţie în municipiul Constanţa

15 Aug 2018 553

Accident teribil în Constanţa. O ambulanţă SMURD răsturnată. Două victime mama şi copilul (galerie foto şi video)

11 Aug 2018 26390

Vot în Comisia de Urbanism a CLM pentru benzinăria care va fi amenajată pe fosta autobază ICIL. Afacerea aparţine unui fost om politic constănţean (document)

26 Jul 2018 1776

Imagini de la eveniment Accident rutier în zona ICIL din Constanța. Două mașini implicate (galerie foto+video)

17 Jun 2018 2605

Alertă la pompieri. Un incendiu a izbucnit în apropiere de parcarea unui supermarket din zona ICIL din Constanța

11 Jun 2018 2559

Restricţii de circulaţie în zona ICIL. Ce se execută pentru magazinul Lidl

22 May 2018 2905

La Kaufland Constanța se blochează roțile în parcare. Care sunt motivele(galerie foto)

17 May 2018 26673