Masina lui Danut Mitis, inmatriculata pe numele sotiei unui politist

Sâmbătă, 17 ianuarie, Dănuţ Mitiş, coinculpat în dosarul comisarului Claudiu Bucur şi tovarăş de o viaţă cu acesta, a fost implicat într-un accident mortal. Autoturismul pe care acesta îl conducea este înregistat pe numele unei firme care aparţine soţiei unui ofiţer de poliţie.

Dănuţ Mitiş, de 34 de ani, se afla sâmbătă, 17 ianuarie, la ora 18.10, pe DN 2A, la volanul autoturismului Hyundai B-60-UMM, aceeaşi maşină cu care a venit la instanţă la primul termen de judecată al dosarului în care este acuzat de complicitate la luare de mită. Circula dinspre Constanţa spre Ovidiu, unde locuieşte. În dreptul reprezentanţei Bavaria a lovit un bărbat care traversa neregulamentar DN 2A. Victima, Emil - Gavrilă Borza, de 58 de ani, a murit pe loc. Pe numele lui Dănuţ Mitiş s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, dar, cel mai probabil, soluţia va fi de neîncepere a urmăririi penale, dat fiind că din primele investigaţii reiese că vina aparţine victimei. Interesant este însă că autoturismul respectiv apare înregistrat pe numele unei societăţi comerciale care aparţine soţiei unui ofiţer de poliţie, tot din Ovidiu. Este vorba de SC Ely Com Plus SRL, cu sediul pe strada Primăriei nr. 29A. Patroana firmei, cel puţin în acte, este Elena Manole, soţia inspectorului principal Florinel Manole, până de curând ofiţer la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, relativ recent transferat, se pare, la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. Dănuţ Mitiş este individul prin intermediul căruia Claudiu Bucur a primit, potrivit procurorilor DNA, prima tranşă de bani, respectiv suma de 3.000 de euro, pentru a „mătrăşi" un dosar. Dănuţ Mitiş a fost suspectat ani la rând că s-ar afla în spatele mai multor furturi comise din port şi că ar avea legături cu poliţia. Acuzaţiile nu au putut fi dovedite niciodată.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 367

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1667

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 445

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 442

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 980

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 766

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1437

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 618

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 887

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 658

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 971

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 752

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 819

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1338

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 962