Metin, in lupta cu jandarmii

cap_1.jpgAscuns în casă, Metin Cerchez a refuzat să dea curs mandatului de aducere emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi să meargă, alături de jandarmii trimişi să-l aducă, la audieri.

metin_cerchez.jpgCerchez este cercetat în cazul deja celebrei fantome de la Medgidia, acuzaţiile ce i se impută fiind instigare la profanare de morminte. Întâmplarea s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 11.00, la domiciliul lui Metin Cerchez. Trei luptători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au pornit pe urmele mondenului Cerchez, cu gând ca, potrivit dispoziţiilor legale, dacă-l întâlnesc în spaţiul public, să-l aducă la Parchet. Din nefericire, Metin Cerchez aproape că s-a baricadat în casă, însă a consimţit verbal să ia cunoştinţă de conţinutul mandatului emis pe numele său. Astfel, jandarmii i-au prezentat documentul printr-un geam, iar Metin Cerchez a putut citi conţinutul acestuia. Totuşi, Cerchez nu a vrut să semneze procesul verbal întocmit de jandarmi referitor la refuzul său de a-i însoţi. Din punct de vedere procedural, dacă Metin Cerchez va refuza în continuarea să se prezinte la Parchet, următorul pas ar fi ca procurorul care se ocupă de acest dosar să solicite instanţei citarea lui cu mandat de aducere, cu autorizarea intrării în încăperi. Amintim că, la momentul aflării veştii că este cercetat penal pentru instigare la profanare de morminte, Cerchez a precizat că, la rândul lui, a formulat plângere penală împotriva procurorului, pentru profanare de morminte şi abuz în serviciu.

{mos_ri:Metin Cerchez}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

unde ai facut scoala

18 Sep, 2009 23:40

cum poti sa te exprimi despre gunoiul asta MONDENUL cerchez ? sau CELEBRA fantoma? asta invatati voi la jurnalistica, eu unul, ti-as taia din salariu pentru aberatiile astea de doi lei si 15 bani

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1371

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 913

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1639

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 876

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 917

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 942

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1044

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3755

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 885

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1728

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 765

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2370

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2704

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3163