Militarii romani din Afganistan nu au fost implicati in nici un incident

Potrivit Agentiei France Press, trei politisti afgani au fost raniti in urma unui atac al rebelilor afgani asupra unui convoi din care faceau parte si militari romani si canadieni * Ofiterul de presa al Batalionului 341 Infanterie, aflat in misiune in Afganistan, a declarat ca soldatii romani nu au fost implicati in nici un incident in ultimele ore pe timpul deplasarii sau pe timpul indeplinirii misiunilor

Informatiile potrivit carora militari romani ar fi fost implicati intr-un atac in apropiere de Kandahar, au fost infirmate de Ministerul Apararii Nationale. De asemenea, reprezentantii MApN au precizat ca, in ultimele ore, nu s-a produs nici un astfel de incident, nici in timpul deplasarilor, nici pe perioada desfasurarii misiunilor. Aceasta dezmintire vine ca urmare a stirilor transmise de Agentia France Press, care a citat surse din cadrul politiei afgane, potrivit carora trei politisti afgani au fost raniti, vineri, in provincia Kandahar, in urma exploziei unei bombe la trecerea unui convoi din care mai faceau parte militari romani si canadieni. Stirea a fost insa infirmata de ofiterul de presa al Batalionului 341 Infanterie, locotenent Alice Moldovan, aflat in misiune in cadrul operatiunii Enduring Freedom din Afganistan. Astfel, din declaratiile sale rezulta ca militarii romani isi desfasoara activitatea conform ordinelor primite si nu au fost implicati, in ultimele ore, in nici un incident pe timpul deplasarii sau pe timpul indeplinirii misiunilor. Atacul citat de France Press a fost revendicat de un barbat care s-a prezentat drept purtator de cuvant al rebelilor talibani. De asemenea, AFP a mai mentionat ca din convoi faceau parte atat militari romani din coalitia aflata sub comandament american, cat si militari canadieni apartinand Fortei Internationale NATO (ISAF), iar acesta revenea dintr-o misiune umanitara in sudul provinciei Kandahar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 223

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 219

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 2A

25 Apr 2024 265

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 471

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 672

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 563

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 664

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 407

Exclusiv! Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

19 Apr 2024 1378

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 263

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1204

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 588

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 639

„Regret tragedia provocată!“ Vlad Matei Pascu rămâne în stare de arest preventiv! (MINUTĂ)

16 Apr 2024 754

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1966