Multe alarme cu bombă, anunțate de copii la 112. Foloseau cartelele SIM pentru susţinerea cursurilor online

  • Multe dintre apelurile efectuate la 112 prin care se anunţau dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv în unităţi de învăţământ, au fost efectuate de copii care foloseau cartelele SIM pentru susţinerea cursurilor online, a informat, vineri, IGPR.

Poliţia Română, prin structurile de prevenire a criminalităţii, derulează, la nivel naţional, o campanie de conştientizare, atât în rândul copiilor, cât şi al adulţilor cu privire la consecinţele pe care le are apelul fals la 112.

"Gândeşte! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepseşte! Sună responsabil!" transmit poliţiştii, care vor să atragă atenţia cu privire la consecinţele legale şi psiho-sociale ale acestor fapte.

"În ultima perioadă, la nivelul Poliţiei Române, au fost semnalate apeluri la numărul de urgenţă 112, prin intermediul cărora persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv unităţi de învăţământ. După dispunerea măsurilor operative specifice şi efectuarea demersurilor legale, de fiecare dată s-a constatat că sesizările nu se confirmau, iar autorii apelurilor au fost identificaţi ca fiind, de multe ori, minori care, prin acţiunile lor, considerau că fac farse colegilor", informează un comunicat al IGPR, transmis AGERPRES.

Potrivit Poliţiei, aceste apeluri aduc prejudicii "foarte grave" la nivelul societăţii şi tulburări ale siguranţei publice, atât prin natura şi amploarea forţelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare şi contracarare - IGPR, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul Român de Informaţii, cât şi prin stările de temere generate în rândul cetăţenilor, atât cei direct afectaţi, aflaţi în locurile respective, cât şi în întreaga comunitate.

Legislaţia din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.

În 2021, structurile Poliţiei Române au intervenit la 874.662 intervenţii la 112, iar în 158.085 de cazuri apelurile nu s-au confirmat.

"Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aştepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor", evidenţiază IGPR.

Pe 11 februarie se marchează Ziua Europeană 112. 


Sursa Agerpres

Sursa foto cu rol ilustrativ: Facebook/ISU 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amenințare cu bombă într-un aeroport din Danemarca. Mii de călători au fost evacuați și zborurile au fost anulate

20 Apr 2024 695

Aeroport închis din cauza unei ameninţări cu bombă!

21 Jan 2024 898

O alarmă cu bombă la mall-ul din Târgu Jiu a pus pe jar polițiștii!

19 Jan 2024 834

Reținere „bombă“ la Constanța! Femeie decedată în urma unui incendiu provocat

22 Dec 2023 1333

Caz șocant în Franța! Incredibil cum a ajuns un bărbat de 88 de ani la spital! Unitatea medicală, evacuată

15 Dec 2023 1242

Editorial 2023, un an tensionat, încărcat cu multe evenimente

13 Dec 2023 1033

Atac cu armă de foc într-o şcoală din Rusia! O fată de 14 ani și-a ucis o colegă!

07 Dec 2023 832

Alertă cu bombă, în centrul Ploieștiului! Un bagaj suspect a fost găsit

24 Nov 2023 982

Alertă cu bombă, în Timișoara! Ce spun polițiștii

13 Nov 2023 684

Bombă de aviaţie, găsită pe un teren dintr-o localitate din România (VIDEO)

04 Nov 2023 1105

Începând cu 18 octombrie Franța a primit 100 de amenințări cu bombă, în aeroporturi

31 Oct 2023 780

ISU Bihor Bombă din cel de-al Doilea Război Mondial, găsită în localitatea Chei

24 Oct 2023 782

Ameninţări cu bombă în mai multe şcoli din Germania!

23 Oct 2023 819

Franţa Palatul Versailles, evacuat pentru a şaptea oară din cauza unei ameninţări cu bombă

22 Oct 2023 813

Franţa Noi alerte cu bombă la 14 aeroporturi regionale!

20 Oct 2023 882