Nicolae Matei, proces important azi, la Tribunalul Constanţa



Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, este aşteptat azi la Tribunalul Constanţa!
 
Judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, preşedintele Tribunalului Constanţa, va analiza astăzi cererea lui Matei de deducere a pedepsei. Şedinţa de judecată este programată pentru ora 9.00.
 
 
Iniţial, prezenta cauză s-a aflat la Judecătoria Medgidia, care a declinat dosarul la Tribunalul Constanţa.
 
Amintim că, în urmă cu aproape o lună, Judecătoria Medgidia a admis cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul petent Nicolae Matei, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, Constanţa.
 
„Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Matei Nicolae, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, din pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare, de sub puterea MEP nr .517/2016, emis în baza SP nr. 262/2014, emis de Tribunalul Constanţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Respinge cererea de suspendare a pedepselor accesorii în perioada termenului de supraveghere, până la considerarea ca executată a pedepsei principale ca inadmisibilă.
 
În baza art. 275, alin. 3 - Cod pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în trei zile de la comunicare pentru procuror şi condamnat“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia instanţei a fost atacată la Tribunalul Constanţa de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Şi Matei a atacat decizia instanţei, care i-a anulat cererea de suspendare a pedepselor accesorii în perioada termenului de supraveghere, până la considerarea ca executată a pedepsei principale.

 
Cele două contestaţii vor fi trimise spre soluţionare Tribunalului Constanţa.
 
De menţionat că, în luna iunie, Adriana Ispas, judecător al Curţii de Apel Constanța, a respins contestaţia procurorilor DNA Constanța formulată împotriva deciziei prin care lui Nicolae Matei i s-au dedus din pedeapsa de 1,6 ani aproape şapte luni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 485

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 666

Primăria Năvodari va primi o cauțiune de 500 de lei. Decizia judecătorilor Curții de Apel Constanța

09 Apr 2024 558

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 5585

Judecata s-a terminat! Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Iată când se va pronunța tribunalul

13 Mar 2024 2851

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Azi, primul termen

12 Mar 2024 751

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1270

Curtea Supremă menține decizia prin care s-a încetat procesul penal față de Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, și față de Corina Jianu, fost judecător

21 Feb 2024 2034

Matei Nicolae solicită reabilitarea judecătorească!

13 Feb 2024 1260

Echipe de la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ din Constanța, calificate în fazele superioare ale ONSS (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 1829

Nicolae Matei, fostul primar Năvodari, trage un semnal de alarmă! „De pe paginile mele de Facebook și de Instagram scrie altcineva, care face reclamă la criptomonede!“

21 Nov 2023 1474

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1079

Cinci fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la Naționala Under-16, pentru meciurile cu Cipru

18 Aug 2023 1736

Parchetul General al României declară recurs în casație în dosarul fostului primar de la Năvodari Nicolae Matei

31 Jul 2023 1049

Corina Eugenia Jianu va fi repusă preşedinte de Secţie la Tribunalul Constanţa

24 Jul 2023 3254