Nicolae Mavrodin, în fruntea protestatarilor din Constanţa Mitingul pro-Arafat de azi, tot ilegal (galerie foto)

protest_1.jpgAlaiul de sâmbătă şi cel de ieri au fost monitorizate atât de jandarmi, cât şi de echipajele Serviciului Rutier

Un nou miting de susţinere a medicului Raed Arafat ar putea avea loc azi, în faţa Prefecturii Constanţa. În cazul în care acesta se va desfăşura, va fi unul ilegal, dat fiind că nu are avizul Jandarmeriei şi nici al a Primăriei. Altfel spus, deşi au promis că vor obţine avizele necesare, liderii protestatarilor de la malul mării nu au derulat acţiunile necesare realizării unui miting legal. Nu este de trecut cu vederea faptul că şi ieri mai mulţi constănţeni au mărşăluit pe străzile municipiului Constanţa. Astfel, dacă unii l-au susţinut pe Raed Afarat, alţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de preţurile carburanţilor.

Sute de oameni s-ar putea strânge, din nou, la Constanţa, pentru a-l susţine pe medicul Raed Arafat, mitingul de azi urmând a avea loc tot în faţa Prefecturii Constanţa. În ciuda faptului că sâmbătă seara liderii protestatarilor de la Constanţa şi-au luat angajamentul că azi vor conduce un miting legal, lucrurile stau cu totul altfel. protest_2.jpgPână la închiderea ediţiei, aşa numiţii susţinători ai medicului Arafat nu au înaintat niciun fel de cerere Jandarmeriei, în vederea obţinerii avizelor necesare. Şi chiar dacă ar fi făcut-o, tot nu s-ar fi încadrat în termenul legal. Dacă Jandarmeria trebuie anunţată, în mod oficial, cu două zile înainte de organizarea acţiunii, Primăria trebuie înştiinţată înainte cu trei zile. La mitingul de susţinere a doctorului Raed Arafat de sâmbătă seara şi-au făcut simţită prezenţa, iniţial, aproximativ 50 de persoane, care au mers la sediul PDL după care s-au întors în faţa prefecturii. În timp, numărul protestatarilor a ajuns la 200. Oamenii au scandat „Arafat - SMURD", „Arafat - român adevărat" şi au intonat imnul României. După o serie de discuţii între colonelul Constantin Burcuţă, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, şi Nicolae Mavrodin, cel din fruntea protestatarilor, mitingul de susţinere a medicului Raed Arafat a luat sfârşit. De menţionat că Nicolae Mavrodin a stabilit cu protestatarii ca azi, la ora 14.00, să se reunească tot în faţa Prefecturii Constanţa. Până la următoarea întâlnire, protestatarii au spus că vor face demersurile necesare în vederea obţinerii documentelor pentru autorizarea mitingului. Mavrodin a declarat pentru EVZ că protestul de sâmbătă a fost „organizat de Asociaţia Naţională a Haiducilor, al cărei preşedinte este".protest.jpg „La un moment dat, Mavrodin a plecat acasă şi după 15 minute a revenit echipat în costum alb de haiduc, încins cu brâu de piele declarând că este «căpetenia naţională a haiducilor»", mai scrie publicaţia citată. Cel puţin până la acest moment, Jandarmeria Constanţa nu a aplicat nicio sancţiune celor care au participat la mitingul de sâmbătă seara, din faţa Prefecturii. Cu toate acestea, jandarmii nu-şi pun deoparte caietul cu sancţiuni. În perioada imediat următoare, oamenii legii vor viziona toate înregistrările video de la mitinguri. Un miting aproape spontan a avut loc şi ieri la Constanţa, când mai multe persoane au mărşăluit pe străzile municipiului. Astfel, dacă unii l-au susţinut pe Raed Afarat, alţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de preţurile carburanţilor. Alaiul a fost monitorizat atât de jandarmi, cât şi de echipajele Serviciului Rutier.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Stefan

16 Jan, 2012 16:38

Ce credibilitate are acest individ Mavrodin ? Este chiar penibil , iar cei care-l insotesc sunt deplorabili !!

vot

16 Jan, 2012 08:31

greva generala

Articole asemanatoare

Colonelul Dima, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, pierde procesul pentru anularea ordinului de trecere în rezervă (MINUTA)

19 Apr 2024 513

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 955

Locotenent colonel Donici Viorel, numit prim procuror adjunct la Parchetul Militar Cluj

05 Mar 2024 630

„Atlasul geografic şi statistic al României” publicat în 1864, expus la Muzeul Național de Istorie

28 Feb 2024 922

IPJ VasluiServiciul de patrulare și supraveghere trafic rutier pe strada Colonel Simionescu Sava din municipiul Bârlad a depistat și oprit o autoutilitară

20 Feb 2024 515

Trecere în rezervă la Brigada 9 Mecanizată "Mărășești" Constanța (GALERIE FOTO)

29 Dec 2023 1208

Departamentul pentru Situații de Urgență Raed Arafat a primit vizita ambasadorului Republicii Franceze în România, Nicolas Warnery. S-au purtat discuții privind protecția civilă

16 Dec 2023 760

Declarații de Avere Constanța Prim adjunctul inspectorului șef al IJJ Constanța, colonel Leontin Rădulescu deține o casă și un apartament (DOCUMENTE)

09 Dec 2023 1253

Știri Constanța Eveniment la sediul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti” Constanța (FOTO)

04 Dec 2023 1503

Colonel Florişteanu Petru Marcel, condamnat pentru tentativă la agresiune sexuală

13 Nov 2023 1310

Știri Constanța Ceremonie militară și religioasă la Batalionul 345 Artilerie "Tomis" (FOTO)

10 Nov 2023 903

Știri Constanța Recompense la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” (FOTO)

04 Nov 2023 929

ISU Tulcea, în doliu. Colonel Gheorghe Cotoroană s-a stins fulgerător urmare a unui accident

30 Oct 2023 2057

„Colonel din Serviciului de Informații Externe“, condamnat definitiv la Constanța! Dosarul nu se va rejudeca

25 Oct 2023 9229

Doliu în lumea politică din România. ​„Ne bucurăm de moștenirea cunoașterii sale lăsate nouă”

15 Aug 2023 1486