Nicuşor Constantinescu, din nou în faţa judecătorilor (rechizitorii)

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa s-a întors în ţară, la începutul acestei luni
 

Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, a atacat, prin intermediul avocaţilor, deciziile tribunalelor din Bucureşti şi din Constanţa, instanţe care au confirmat cele două mandate de arestare emise pe numele său. Drept urmare, contestaţiile lui Nicuşor Constantinescu vor fi trimise spre soluţionare Curţilor de Apel din Bucureşti şi din Constanţa.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, primul mandat de arestare s-a emis în dosarul în care Constantinescu a fost trimis în judecată de către DNA Bucureşti pentru complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite, cât şi pentru 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu obţinerea de foloase necuvenite.
 
Alături de Nicuşor Constantinescu a mai fost deferit justiţiei şi Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procesul se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 21 noiembrie.

Rechizitoriul poate fi citit aici.

De asemenea, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată şi de procurorul Andrei Bodean, din cadrul DNA Constanţa, pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa, instanţă care, pe data de 7 noiembrie, a confirmat cel de-al doilea mandat de arestare eliberat pe numele preşedintelui suspendat al CJC.

Rechizitoriul poate fi citit aici.

Potrivit DNA, Nicuşor Constantinescu a formulat mai multe cereri succesive prin care a solicitat încuviinţarea părăsirii teritoriului României pentru a se deplasa în Statele Unite ale Americii în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale. Solicitările au fost admise prin ordonanţele din datele de 3.04.2014, 23.04.2014, 16.05.2014 şi 20.05.2014, prin care i s-a încuviinţat părăsirea teritoriului României până la data de 5.06.2014. Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa s-a întors în ţară la începutul acestei luni.

Contre cu procurorul Andrei Bodean  

Conform procurorului Andrei Bodean, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, Nicuşor Constantinescu a plecat din Statele Unite ale Americii pentru că autorităţile din SUA începuseră procedurile de încarcerare în Penitenciarul Buffalo, întrucât îi expirase viza de şedere, iar aceasta nu fusese prelungită. Mai mult decât atât, procurorul susţine că Nicuşor Constantinescu ar fi avut, pe teritoriul SUA, un dispozitiv de monitorizare montat la picior. Cu privire la cele mai sus precizate, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa a infirmat declaraţiile procurorului DNA. Mai mult decât atât, Constantinescu a declarat că SUA îi prelungise viza până în 15 aprilie 2015.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

15 ani în primă instanţă pentru Nicuşor Constantinescu Ei sunt judecătorii care decid finalul. Unul a respins arestarea lui Mazăre (rechizitorii)

22 Oct 2016 3952

Veste proastă pentru Nicuşor Constantinescu! Judecătorii au menţinut mandatul de arestare emis în Bucureşti

13 Jun 2016 2042

UPDATE. Un nou de mandat de arestare. Nicuşor Constantinescu, amendat şi de Luisa Dragomir, din Tribunalul Bucureşti

04 Jun 2016 2925

Totul se decide azi Nicuşor Constantinescu, denunţat de Marian Turbatu! Şeful CJC ar putea fi arestat şi în acest dosar (rechizitorii + transcript)

03 Jun 2016 3691

Înalta Curte a amânat pentru 28 iunie cererea lui Nicuşor Constantinescu de punere în libertate

31 May 2016 2453

Zi decisivă pentru Nicuşor Constantinescu, şeful CJC (rechizitorii)

31 May 2016 2603

Nicuşor Constantinescu, săgeţi către judecătorii care l-au arestat, Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase (rechizitorii)

23 May 2016 5123

Oficial de la DNA Propunere arestare Nicușor Daniel Constantinescu. Ar fi sărbătorit 25 de ani de la absolvirea facultății

19 May 2016 3481

UPDATE 6 Jandarmii la casa lui Nicuşor Constantinescu! DNA cere arestarea şefului CJC (galerie foto + video)

19 May 2016 7784

Judecătorul Dumitru Mirancea a respins cererea DNA de arestare a lui Nicuşor Constantinescu! (rechizitoriu)

07 Nov 2015 3184

Judecătorul Dumitru Mirancea a respins cererea de arestare a lui Nicuşor Constantinescu

06 Nov 2015 2149

UPDATE - Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, nu se întoarce în arest, aşa cum a cerut DNA (rechizitoriu)

06 Nov 2015 2337

Procurorii DNA contestă decizia judecătorului care a respins cerea de arestare a lui Nicusor Constantinescu

26 Oct 2015 1985

Nemulţumit că a fost legitimat Şeful CJC, atac la judecătorii Iulia Suciu şi Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa (rechizitorii)

22 Oct 2015 3820

Strutinsky şi Constantinescu, în faţa Tribunalului Constanţa, în aceeaşi zi (rechizitorii + referat arestare Mazăre)

10 Apr 2015 2715