O ambarcaţiune a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe fluviul Dunărea. Cinci persoane, rănite

O ambarcaţiune a intrat în coliziune, duminică, cu o barjă ancorată pe fluviul Dunărea, în județul Călărași.

În urma impactului cinci persoane au fost rănite şi cele două nave au fost avariate.

Potrivit IPJ Călărași, poliţiştii de la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi au fost sesizaţi, duminică dimineaţa, prin 112, cu privire la faptul că o ambarcaţiune în care se află cinci persoane pluteşte în derivă pe fluviul Dunărea, la km 373, în zona Chiciu.

Din primele cercetări a reieşit faptul că ambarcaţiunea în cauză a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe fluviu.

„Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a preluat şi transportat cele cinci victime în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul ambarcaţiunii a fost testat alcoolscop, rezultând o valoare 0,16 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost testat şi cu un aparat DrugTest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Călărași.

Citește și: 

Momente de groază!Rușii au atacat portul Reni de pe Dunăre, aflat în aproprierea României

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 700

Cumpăna Accident rutier anunțat prin E-Call! La volan, un șofer de 21 de ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 May 2023 2609

Șase morți aproape de Cernavodă! Nouă ani de la tragedia care a şocat o ţară întreagă! (GALERIE FOTO)

19 Jan 2023 2209

Navă de croazieră implicată într-un accident pe Dunăre. 11 persoane au fost rănite (GALERIE FOTO)

06 May 2022 1739

IPJ Olt Accident naval pe Dunăre. S-a răsturnat o barcă de agrement. Un tânăr este dispărut

25 Jul 2021 1723

Imagini șocante Accident grav pe Dunăre. Un caiac cu sportivi, lovit în plin de o barcă de agrement. Un minor, rănit (video)

13 Jul 2021 2263

Accident naval. Un convoi de barje, plecat de la Constanța, a eșuat. Iată unde

05 Dec 2020 2893

Tragedie în Delta Dunării. Accident naval stupid. Medicii elicopterului SMURD Constanța nu au mai putut face nimic

18 Aug 2020 3805

Accident naval pe Dunăre. Un împingător românesc a avariat poarta ecluzei de la Porţile de Fier

21 Feb 2020 7011

O mașină a plonjat în Dunăre. Salvatorii caută posibilele victime

29 Nov 2019 2061

Comandantul unei nave, acuzat de moartea a doi marinari. S-a constatat nulitatea urmăririi penale

09 Jan 2019 2015

German judecat la Constanţa pentru moartea a doi marinari

04 Jan 2019 1728

După 10 ani de anchetă, dosarul Linz a ajuns în instanţă! Tragedie pe Dunăre. Un comandant german, judecat pentru moartea a doi români

25 Dec 2018 1856

Cântăreaţa Anca Pop este femeia care a plonjat cu maşina în Dunăre. Artista a murit înecată

18 Dec 2018 5363

Accident naval pe Dunăre. Un bărbat a murit. Cum s-a întâmplat dezastrul. Intervenţie cu nava SAR. Forţe impresionante de căutare

31 Oct 2018 5308