O tânără de 19 ani și-a aruncat bebelușul nou-născut în latrină. I s-a întocmit dosar penal pentru omor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au declanşat o anchetă penală faţă de o tânără de 19 ani al cărei copil nou-născut a fost găsit decedat în toaleta din curtea casei în care locuia, a declarat prim-procurorul Valeriu Chihaia, citat de agerpres.

Potrivit acestuia, tânăra a născut, vineri dimineaţa, la domiciliul familiei concubinului său din satul Sîrbi, comuna Vlăsineşti, iar ulterior bebeluşul a fost aruncat în latrină. Pe fondul pierderii de sânge, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", iar unitatea medicală a sesizat Poliţia cu privire la acest caz.

"La Maternitatea Botoşani a fost internată o tânără de 19 ani care prezenta semnele unei sarcini recente, iar în paralel, în dimineaţa aceleiaşi zile, la domiciliul familiei concubinului acesteia a fost identificat, în toaleta din curte, cadavrul unui făt care prezenta multiple urme de violenţă. La momentul actual, până la elucidarea împrejurărilor în care a survenit decesul, s-a înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor", a afirmat Chihaia. 

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 316

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 316

Județul Constanța Patrulele de poliție acționează în Vama Veche și 2 Mai – Anunțul IPJ

01 May 2024 248

IPJ Constanța Minor, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi lovit cu pumnul un jandarm

01 May 2024 456

Polițiștii, sesizați pentru un conflict între concubini, au întocmit dosar penal pentru altă cauză

01 May 2024 365

Oficial de la IPJ Constanța despre scandalul dintr-o clădire în construcție din zona Brotăcei (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 502

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1023

Surse Daniel Rafte, reținut de poliție 24 de ore, după ce ar fi șicanat în trafic alt șofer

30 Apr 2024 926

Județul Constanța Festivalul Hustle din Costinești s-a încheiat fără incidente. Ce spun jandarmii

30 Apr 2024 438

Știri Constanța Doi bărbați au ajuns în custodia poliției după ce s-au șicanat în trafic (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 747

Știri Constanța Șofer prins băut și drogat la volan. Constatări

29 Apr 2024 531

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 814

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat aceștia

29 Apr 2024 456

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 430

INFOTRAFIC Restricţii pentru traficul greu pe drumurile naţionale și Autostrada Soarelui, în perioada Sărbătorilor Pascale

29 Apr 2024 430