Patru persoane rănite într-un incendiu devastator la Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava (GALERIE FOTO)

Un incendiu violent a izbucnit seara trecută la un adăpost de animale şi o bucătărie de vară, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, zona Valea Seacă, judeţul Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată la faţa locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD

Flăcările au afectat cele două construcţii corp comun, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp.  

„Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ, au acordat primul ajutor medical pentru patru persoane. Acestea au suferit arsuri, în momentul în care au încercat să evacueze animalele din grajd. Toate cele patru victime au fost transportate la spital, pentru tratament de specialitate“ - a mai precizat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. . 


În incendiu au pierit opt bovine.

Din primele informaţii cauza probabilă a producerii incendiului a fost: jar sau scantei provenite din coşul de fum deteriorat. 

Sursa foto: ISU SUCEAVA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 190

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 229

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 564

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 306

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 225

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 381

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 263

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 304

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 550

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 290

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 589

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 241

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1379

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 501

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 266