10 Mar, 2022 21:30
1100
Isabela BOANTĂ
- Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști.
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 10.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 35 ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu din muncipiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier
Constanța au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism (regim taxi) pe strada Soveja din municipiu, în timp ce avea permisul de conducere anulat. Totodată, în timpul controlului, bărbatul ar fi furnizat polițiștilor datele de identificare ale unei alte persoane.
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 22.50, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au identificat un bărbat, de 25 ani, care a condus o autoutilitară pe strada Alexandru Ioan Cuza din
Eforie Sud, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauze, au fost întocmite dosare penale.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: