IPJ Constanța Băuți și fără permis, prinși la volanul aceluiași tractor

Foto cu rol ilustrativ
 
  • Doi bărbați s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși de agenții de poliție conducând tractorul fără a deține permis de conducere și fiind sub influența alcoolului. Al doilea bărbat a fost prins, în timp ce muta tractorul lăsat în drum de primul conducător. Ambii au au fost conduși la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, spun polițiștii.
La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au fost sesizați, de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, cu privire la faptul că au depistat, pe D.J. 392, un tractor, iar șoferul acestuia nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Totodată, din cercetările efectuate a rezultat că, în timp ce șoferul era legitimat de polițiștii de frontieră, un alt bărbat, de 36 de ani, s-a prezentat la fața locului, ar fi urcat la volanul tractorului și l-ar fi mutat pe o distanță scurtă, pentru a debloca drumul.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbații nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi bărbați au fost conduși la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii au întocmit câte un dosar de cercetare penală și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, a încheiat sursa citată.

Citește și
Aproximativ 1000 de șoferi au rămas fără permis în ultimele 24 de ore

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se întrerupe furnizarea energiei în ultima zi din luna aprilie în Constanța și Valea Dacilor. Vezi dacă ești afectat

29 Apr 2024 242

Afaceri Constanța Societate ce se ocupă cu activități de curățenie înființată recent la Năvodari

29 Apr 2024 208

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Virginiei Sonmez, secretar general la Comuna 23 August (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 203

Ancheta în cazul șicanării în trafic de la Constanța scoate la iveală detalii incredibile! Ce au stabilit polițiștii

29 Apr 2024 379

Beznă pe bulevarde din municipiul Constanța! Ploaia și întunericul reduc vizibilitatea în trafic (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 400

Plouă la Constanța! Cum va fi vremea în următoarele zile la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 579

Primăria Constanța la judecată cu o firmă din Medgidia! Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

29 Apr 2024 275

Știri Constanța Doi bărbați au ajuns în custodia poliției după ce s-au șicanat în trafic (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 486

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 253

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 269

Lista candidaților din partea PUSL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 648

Știri Constanța Șofer prins băut și drogat la volan. Constatări

29 Apr 2024 303

Licitații publice Real Data Solutions SRL furnizează servicii de mentenanță pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

29 Apr 2024 240

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 296

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 318