Peste două tone de motorină, confiscate în judeţul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosare penale numele a doi cetăţeni români care deţineau în cadrul unei societăţi comerciale 2.320 de litri de produs petrolier fără a avea documente legale.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori din cadrul DRAOV Constanţa au desfăşurat o acţiune în zona de competenţă, în cadrul căreia au controlat un punct de lucru aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în localitatea Cobadin.
La punctul de lucru al respectivei societăţi comerciale a fost găsită cantitatea de 2.320 de litri de produs petrolier cu miros specific de motorină, pentru care administratorul societăţii comerciale nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării motorina depozitată în butoaie metalice, evaluată la 13.920 de lei, întocmind în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în acte contabile sau alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 26 Cod Penal raportat la art. 9, alin. 1, lit. b din Legea 241/2005.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe CJC plătește peste 30.000 de euro pentri combustibil auto aferent anului 2024 pentru autovehiculele din parcul auto (DOCUMENT)

19 Apr 2024 536

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1294

Județul Constanța Furt de motorină din rezervorul unui autocamion parcat pe DN 39! Suspecții prinși în flagrant de polițiști

05 Apr 2024 724

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 727

Marinar suspectat că ar fi sustras motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanța

24 Mar 2024 633

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 556

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

21 Mar 2024 752

Consiliul Județean Constanța cumpără combustibil auto pentru autoturismele instituției (DOCUMENT)

18 Mar 2024 681

Licitații Constanța Kasandra Impex SRL va furniza Autorității Navale Române motorină pentru navele Căpităniei Zonale Constanța (DOCUMENT)

11 Mar 2024 635

Cumpărări directe Constanța Primăria Cogealac, achiziție de combustibil de peste 160.000 de lei (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1040

Consiliul Județean Constanța cumpără bonuri de combustibil. La ce valoare este estimat contractul?

26 Feb 2024 523

SRCF Constanța cumpără motorină. Iată firma cu care a fost încheiat contractul

01 Feb 2024 857

Ministrul Agriculturii Acciza la motorina utilizată în agricultură va fi suportată integral de Ministerul Agriculturii şi în anul 2024 (VIDEO)

15 Jan 2024 929

Protest al transportatorilor și fermierilor la Constanța. Protestatarii își strigă nemulțumirile- „Motorina cât s-a făcut domnul Ciolacu? Vă plimbați pe banii noștri!“(VIDEO)

13 Jan 2024 1498

LIVE VIDEO Protest al transportatorilor la Constanța! Coloană de TIR-uri pe Autostradă spre Portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Jan 2024 3274