„Ploaie" de accidente cu tiruri pe DN 2A

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că, din cauza unui accident, traficul rutier pe DN 2A Hârşova - Constanţa a fost întrerupt, ieri dimineaţă, în ambele sensuri, în zona localităţii Mihail Kogălniceanu. Conform lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa, în eveniment au fost implicate trei autotrenuri, dar şi trei turisme.

În urma cercetărilor specifice, oamenii legii au stabilit că ieri dimineaţă, aproape de ora 07.00, la kilometrul 180, aproape de localitatea Dorobanţu, două autotrenuri s-au lovit din cauza poleiului. În urma impactului, unul dintre mastodonţi a intrat pe contrasens, unde a lovit alt tir, după care s-a răsturnat pe carosabil. La scurt timp, cel de al doilea lor s-a răsturnat, şi el, în afara părţii carosabile, fiind lovit din spate de alte trei autoturisme. Din fericire, nicio persoană implicată în accident nu s-a ales cu răni, motiv pentru care incidentul va fi cercetat de poliţişti ca o banală tamponare. Nu este de trecut cu vederea faptul că, tot în urmă cu două nopţi, alte trei autotrenuri au fost accidentate, din cauza poleiului, dar şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum. În toate cazurile, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor care au dus la producerea accidentelor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

05 May 2024 143

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 652

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 2417

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 629

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 645

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1287

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 870

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1502

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 631

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 929

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 678

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 991

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 787

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 849

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1374