Poliția de Frontieră Peste 5,4 milioane de persoane au trecut frontiera în luna mai 2023

Control la frontieră. Foto: Poliția de FrontierăÎn luna mai 2023, în punctele de trecere a frontierei de la nivelul întregii ţări, valorile de trafic înregistrate de Poliția de Frontieră Română au fost de peste 5,4 milioane treceri persoane (4 milioane cetăţeni UE și 1,4 milioane cetăţeni non UE). Dintre aceștia, 2,6 milioane au fost pe sensul de intrare și 2,8 milioane pe sensul de ieşire. De asemenea, prin punctele naționale de trecere a frontierei am înregistrat aproximativ 1,46 milioane mijloace de transport.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în perioada analizată, poliţiştii de frontieră au constatat 2.128 de fapte ilegale (1.135 infracţiuni şi 993contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română. Din numărul total de infracţiuni – 1.135 - cele mai multe au fost înregistrate în domeniile: trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei (408), braconaj piscicol (169), încălcarea dreptului de proprietate intelectuală (162), regimul circulației (91), precum şi contrabandă și fraudă vamală (43).

„În urma misiunilor de supraveghere şi control desfăşurate în punctele de frontieră, precum şi în zona de competenţă, în luna mai a anului 2023, poliţiştii de frontieră au constatat 2.900 fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” – în luna mai 2023, poliţiştii de frontieră, independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, au reţinut în vederea confiscării aproximativ 7,5 milioane ţigarete (aproximativ 375.000 pachete cu ţigări), în valoare de aproximativ 7,35 milioane lei.

De asemenea, în luna mai, în urma acţiunilor derulate pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 1.800 de cetăţeni străini în trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei în scop de migraţiune ilegală. De remarcat că, aproximativ 80% dintre ei (1.450 cetăţeni străini) au fost depistaţi când încercau să iasă ilegal din ţară. Cei în cauză erau solicitanți de azil în țară noastră, respectiv au intrat în ţara noastră în baza documentelor legale şi cei mai mulţi au fost depistaţi de poliţiştii de frontiera ascunşi în mijloace de transport. În cadrul acestor acţiuni au fost identificate 86 de persoane, cetățeni români și străini, implicați în activități de călăuzire şi transport a migranţilor, fiind cercetate pentru fapte care vizează traficul de migranţi“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră. 


Tot în luna mai, în punctele de trecere ale frontierei au fost depistate 17 autovehicule care erau în atenţia autorităţilor din diferite state ale Uniunii Europene, fiind semnalate ca fiind furate sau bunuri căutate în vederea indisponibilizării. În urma acţiunilor derulate cu structurile teritoriale ale Gărzii de Mediu, au fost oprite la intrarea în ţară peste 708 de tone de deşeuri. 

„În perioada de referinţă, au fost depistate peste 183.500 de produse susceptibile a fi contrafăcute (produse cosmetice si de parfumerie, marochinărie, articole vestimentare), cele mai multe cazuri au fost depistate la frontiera româno-bulgară, în zona de competenţă a ITPF Giurgiu.

Cu ocazia controlului de frontieră, în luna mai, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România pentru 680 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de intrare în ţară. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.

Poliția de Frontieră Română cooperează cu toate structurile cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere (Poliţia Română, AVR etc.) măsurile adoptate la frontieră împotriva persoanelor aflate în atenţia autorităţilor fiind luate în conformitate cu legislaţia europeană în materie“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Citește și: 

Poliția de FrontierăPeste 16.000 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri România Rezultatele privind acțiunile desfășurate de Poliția de Frontieră în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

07 May 2024 378

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 409

18 cetăţeni străini cu nereguli au fost depistaţi pe aeroporturi în ultima săptămână

20 Apr 2024 444

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 451

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 759

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 694

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 530

Poliția de Frontieră Captură impresionantă la intrare în țară! Ce au găsit polițiștii de frontieră (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 661

Poliția de Frontieră În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 23 cetăţeni străini

29 Jan 2024 603

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 591

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 584

Poliția de Frontieră În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini

26 Jan 2024 586

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 542

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 595

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 577