Politist acuzat ca si-a batut bunica

Un agent din cadrul Secţiei 3 este cercetat penal pentru că şi-a agresat bunica în vârstă de 84 de ani.
În noaptea de luni spre marţi, un apel sosit la numărul unic de urgenţă a sesizat că într-un imobil de pe bulevardul Tomis are loc un scandal între membrii unei familii. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au depistat pe Adrian Dorobanţu, de 38 de ani. Acesta se afla în stare de ebrietate, ceea ce l-a determinat să îşi bată bunica, pe Ioana Udrişte. Femeia a necesitat îngrijiri medicale, motiv pentru care a fost transportată de urgenţă la spital.
Din verificările efectuate ulterior, s-a stabilit că cel în cauză a adoptat un comportament violent ca urmare a unor discuţii purtate în contradictoriu cu bunica sa.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa au susţinut că femeia prezenta leziuni la nivelul feţei, iar medicii au stabilit că pacienta necesita internare.
În momentul comiterii faptei, poliţistul se afla în timpul liber.
Agentului violent i s-a întocmit un dosar de cercetare penală. De asemenea, s-a dispus declanşarea cercetării prealabile, urmând ca la finalizarea anchetei să se ia măsurile legale administrative împotriva acestuia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" din Constanța închiriază teren de sport (DOCUMENT)

19 May 2024 398

Proiectul „Caravana Redescoperă Oina“ continuă la Constanța cu ediția a doua (GALERIE FOTO)

19 May 2024 322

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 346

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 565

Zilele Constanței 2024 Multă mișcare, distracție, concursuri și premii la CSM Sport Corner (GALERIE FOTO)

18 May 2024 544

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 2116

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 602

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 7075

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 702

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 544

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 677

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 635

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 622

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 931

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 587