Politist ranit in luptele de strada de la Navodari

Un politist si patru batausi din Navodari au ajuns la spital, dupa o altercatie intre doua gasti. Incidentul a avut loc duminica seara, pe strada Randunelelor din localitate, cand doua grupuri formate din 5, respectiv 7 persoane, cu varste cuprinse intre 17 si 33 de ani, au declansat o veritabila lupta de strada, pentru impartirea sferelor de influenta asupra orasului. Speriati de cele intamplate, locatarii din zona au solicitat prezenta politiei la fata locului. Subinspectorul Iulian Grigore de la Politia Navodari a incercat sa aplaneze conflictul, insa membrii celor doua gasti interlope si-au canalizat violenta asupra acestuia. Politistul care a vrut sa ii desparta pe batausi s-a ales cu o contuzie faciala. In aceste conditii, s-a impus din capul locului prezenta trupelor DIAS, care au intervenit cu promptitudine. Dupa calmarea spiritelor, cele doua gasti si-au numarat ranitii. Patru persoane au fost transportate de urgenta la spital. Doua dintre acestea au fost tratate ambulatoriu, in timp ce numitii Ion Gherghisan si Adrian Pasare au fost internati. Persoanele implicate in altercatie se aflau in stare de ebrietate. Bataranga Stelian, Gherghisan Ion, Husea Cristian, Iordache Remus, Sadac Valerica, Calimbac Cristinel, Pricop Daniel, Iordache Daniel, Simion Gheorghe, Sadac Nicolae, Tatu Manuel, Pasare Adrian si Ciobanu Dionisie sunt in prezent cercetati pentru comiterea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere si tulburarea ordinii publice. In paralel, are loc o ancheta de sine statatoare a Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" din Constanța închiriază teren de sport (DOCUMENT)

19 May 2024 394

Proiectul „Caravana Redescoperă Oina“ continuă la Constanța cu ediția a doua (GALERIE FOTO)

19 May 2024 320

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 343

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 562

Zilele Constanței 2024 Multă mișcare, distracție, concursuri și premii la CSM Sport Corner (GALERIE FOTO)

18 May 2024 544

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 2095

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 598

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 7065

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 702

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 544

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 677

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 635

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 622

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 931

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 587