Eveniment

Post ocupat de comisarul-şef Moraru Concurs pentru Serviciul de Intervenţie Rapidă Constanţa

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa intenţionează ca luna această să desfăşoare un concurs în vederea ocupării postului de şef al Serviciului de Intervenţie Rapidă, post ocupat până nu de mult de comisarul-şef de poliţie Emanoil Moraru.

În prezent, comandantul mascaţilor din IPJ Constanţa este Adrian Cerneagă, acesta fiind cotat, la bursa zvonurilor, drept viitor şef al serviciului mai sus precizat. Amintim că, la începutul lunii noiembrie 2012, câteva poze cu Emanoil Moraru dezbrăcat, ţinând în mână o puşcă de jucărie şi având pe cap perucă au făcut înconjurul ţării. Potrivit IPJ Constanţa, Serviciul de Intervenţie Rapidă este o structură poliţienească operativă în cadrul Inspectoratului, destinată să organizeze acţiuni specifice pentru combaterea criminalităţii şi a violenţei stradale. SIR mai are în grijă şi apărarea climatului de normalitate şi siguranţă civică şi participă, temporar, ca forţă complementară, împreună cu serviciile operative şi subunităţile inspectoratului, la acţiuni şi razii poliţieneşti executate de acestea în locuri, zone şi medii cu potenţial criminogen ridicat, pentru prinderea infractorilor periculoşi şi pentru aplanarea actelor de tulburare a ordinii publice ori a conflictelor deschise cu evoluţie violentă.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imagini de la eveniment Constanța. Scandal în trafic cu pistoale. A intervenit Poliţia (galerie foto+video)

20 Sep 2018 15373

Judeţul Constanţa Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de poliţişti

20 Sep 2018 257

Fostul șef al Poliției Rutiere, achitat. Dosarul a fost amânat

20 Sep 2018 992

Pieton lovit de un autoturism, la intrare în Eforie Nord

17 Sep 2018 583

Judeţul Cluj Doi oameni bănuiţi de furt dintr-o autoutilitară

17 Sep 2018 188

Tecuci Șoferi sub influența alcoolului depistați în trafic de polițiști. Au fost întocmite dosare penale

17 Sep 2018 232

Unul dintre cei mai cunoscuţi şefi din Poliţia Română, achitat. Dosarul, redeschis azi în faza apelului

17 Sep 2018 1742

Prahova Agent examinator auto a refuzat mita de la o candidată la obținerea permisului de conducere

17 Sep 2018 291

Imagini dramatice din timpul operaţiunii de salvare a poliţistului din Seimeni, judeţul Constanţa (galerie foto+video)

17 Sep 2018 6259

Sondaj de opinie Sunteţi de acord cu demolarea garajelor ilegale din Constanţa?

17 Sep 2018 2182

Dispar toate garajele ilegale din Constanţa! Şeful Poliţiei Locale face precizări importante. Ce se va întâmpla peste câteva zile

17 Sep 2018 1881

UPDATE. Imagini de la eveniment.Polițist din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cernavodă, implicat într-un accident rutier. În ce stare este polițistul (galerie foto + video)

16 Sep 2018 10446

Razie în municipiul Constanţa! Ce nereguli au depistat agenţii

16 Sep 2018 1193

Județul Constanța Acțiuni pentru prevenirea braconajului piscicol

15 Sep 2018 799

Fost angajat al IPJ Constanţa, sub control judiciar

15 Sep 2018 1209

Un preot este acuzat că ar fi agresat sexual cinci fetiţe. Poliţiştii au deschis o anchetă

14 Sep 2018 307

Poliţia Locală Constanţa Executarea lucrărilor fără autorizaţie de construire şi nerespectarea autorizaţiei de construire, sancţionate. Amenda minimă-50.000 lei

14 Sep 2018 1055

Accident rutier grav pe DN14. Cinci persoane au fost rănite. Două autoturisme implicate

12 Sep 2018 306

Constanţa Dosar penal pentru un bărbat surprins de poliţişti pe strada 1 Decembrie

12 Sep 2018 500

Constanţa Poliţiştii au reţinut bărbaţi şi femei care au sustras bunuri din magazine

12 Sep 2018 461

Turda Accident grav, cu moartea unei femei

12 Sep 2018 697

Cazul ofiţerului de la Operaţiuni Speciale Constanţa, amânat

12 Sep 2018 337

Mesaj transmis de Inspectoratul judeţean de Poliţie Constanţa pentru elevii constănţeni

10 Sep 2018 477

Tânără din Constanţa bănuită de furt dintr-un magazin. Află care este prejudiciul

10 Sep 2018 903

Concurs pentru Rutieră. Încadrare directă din sursă externă

09 Sep 2018 1209

Uniformele poliţiştilor locali vor fi furnizate, ca şi în 2016, de Tactica Outdoor SRL

08 Sep 2018 364

Victorie în instanţă pentru fostul şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu. Fusese eliberat din funcţie în cazul poliţistului acuzat de pedofilie

06 Sep 2018 10115

Judeţul Constanţa Tânăr, prins în flagrant în timp ce transporta combustibil fără documente

06 Sep 2018 2741

UPDATEConstanţa. Minori, arestaţi preventiv după ce ar fi sustras bunuri din pensiuni din Satul de Vacanță

05 Sep 2018 378

Fostul şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, la judecată cu Ministerul Afacerilor Interne. Azi, primul termen

05 Sep 2018 1786

Percheziții la case de amanet din Medgidia și Constanța. Doi suspecți de furt au fost arestați preventiv

03 Sep 2018 1256

Judeţul Neamţ Constănţean, prins băut la volan după o petrecere. S-a izbit de un cap de pod

03 Sep 2018 727

Bărbat din Constanța, reținut pentru furt la Pitești. Ce acuzații i se aduc suspectului

02 Sep 2018 274

Șefi noi în Poliția Română. Ce Inspectorate Județene de Poliție sunt vizate

31 Aug 2018 328

60 de autospeciale noi au intrat în dotarea Poliției Române. Acestea sunt destinate muncii operative

30 Aug 2018 298

Primăria Limanu, precizări cu privire la imobilul din Vama Veche din care vor fi evacuaţi poliţiştii

29 Aug 2018 491

Poliţist din Constanţa, menţinut sub control judiciar. Care sunt acuzaţiile

29 Aug 2018 1399

Constănţeanul supărat Aproape 30 de familii cer ajutorul primarului Făgădău. Oamenilor li s-a spus că urmează să fie evacuaţi pentru a face loc noului sediu al Poliţiei Locale! (galerie foto)

29 Aug 2018 4495

Nici o zi de închisoare! Poliţist constănţean, lovit şi ameninţat cu moartea în timpul unei misiuni. Ce pedeapsă finală a primit inculpatul

27 Aug 2018 1246

Sumă importantă de bani furată din sediul Poliției. Procurorii au deschis o anchetă în acest caz

25 Aug 2018 874

Mega dosar la DIICOT Constanţa, în colaborare cu Guardia Civil din Regatul Spaniei (video)

24 Aug 2018 974

DGA. Două persoane au încercat să ofere mită unui poliţist după ce au fost depistate într-un autovehicul neînmatriculat

23 Aug 2018 321

IGPR face un anunţ important. Este vizată Poliţia Teleorman

22 Aug 2018 1339

Şefi noi în Poliţia judeţului Constanţa. Iată cine sunt

22 Aug 2018 7392

Se caută şef pentru serviciul independent pentru intervenții și acțiuni speciale din Poliţia Română

21 Aug 2018 981

Flagrant! Un poliţist de frontieră a refuzat mită 200 de euro

20 Aug 2018 1165

Poliţia Română face un anunţ important. Este vizată Poliția Transporturi Maritime

20 Aug 2018 1415

Cerșetoria se pedepsește O femeie de 36 de ani cercetată de oamenii legii. Iată ce făcea aceasta

20 Aug 2018 333

Maşină răsturnată pe A2, pe pod, între Fetești şi Cernavodă (galerie foto + video)

16 Aug 2018 4576

IPJ Constanţa va demola o clădire din curtea sediului de pe bulevardul Mamaia

14 Aug 2018 447