Presupus violator, prins băut de poliţişti


La data de 1 aprilie, ora 03.20, poliţiştii Secţiei 7 Rurală au fost sesizaţi prin SNUAU 112  cu privire la faptul că în localitatea Ciobanu, o persoană necunoscută a pătruns în locuinţa unei femei. Patrula de siguranţă publică, deplasată la fata locului, a constatat faptul că uşa de acces în locuinţă prezintă urme de forţare, iar femeia a precizat că a fost agresată, fiind trântită la podea de către agresor. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, s-a reuşit în jurul orei 05.00 identificarea suspectului ca fiind Ionel C., de 28 de ani, din localitatea Ciobanu, aflat în stare vădită de ebrietate. Pe parcursul cercetărilor efectuate, şi în baza probatoriului administrat, s-a stabilit că suspectul a încercat să violeze pe partea vătămată, motiv pentru care acesta a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi tentativă la viol. La data de 2 aprilie a.c. suspectul  a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova cu propunere sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive. Magistraţii au admis propunerea şi au hotărât arestarea preventivă a celui în cauză pe o durată de 29 zile. Suspectul a fost în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1352

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 903

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1622

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 868

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 903

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 935

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2561

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1035

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3748

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 874

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1720

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 751

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2362

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2694

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3153