Presupuşii complici ai lui Iordache au scăpat de arest

Trei indivizi arestaţi la începutul lunii, suspectaţi de apartenenţă la o reţea internaţională de traficanţi de droguri din care ar face parte şi fratele lui Petrică Iordache, au ieşit, ieri, din detenţie.

Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au admis recursurile prin care Vasile Tiba, Alexandru Mihai Zainea şi Virginia Laura Koshiba au atacat decizia Tribunalului de a le prelungi durata arestării preventive. Procurorii DIICOT au înaintat instanţei, la începutul acestei săptămâni, cererea de prelungire a duratei arestului preventiv în privinţa celor trei. În susţinerea recursurilor, avocaţii apărării au invocat încălcarea dreptului la apărare al clienţilor lor şi au afirmat, totodată, că multe dintre probele depuse la dosar de procurori ar fi fost obţinute în mod ilegal. Judecătorii au admis recursurile celor trei şi au dispus cercetarea acestora în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Tiba, Zainea şi Koshiba nu au voie să ia legătura unul cu altul, în caz contrar riscând să ajungă iar în spatele gratiilor. În motivarea deciziei judecătorilor se pare că a fost şi faptul că probele solicitate de procurori, care îi vizează pe membrii reţelei încă nedepistaţi, presupun scurgerea unui timp îndelungat, pe care magistraţii au considerat că nu există indicii suficiente ca cei trei să-l petreacă în spatele gratiilor. Conform anchetatorilor, Vasile Tiba, alături de Marcel Iordache, ar fi fost capul reţelei de narco-traficanţi. Tiba a fost prins după căutări ce au durat 13 ani, în timp ce încerca să fugă din Bucureşti. Potrivit poliţiştilor de frontieră, gruparea acţiona încă din anul 1995, timp în care a organizat cel puţin 18 transporturi de cocaină din America Latină către Australia, contra unor sume de peste un milion de dolari. Teritoriul României era evitat. Tiba era căutat de autorităţile australiene de 13 ani, dat fiind faptul că se sustrăgea de la executarea unei pedepse primite tot pentru trafic de cocaină. Anchetatorii spun că Alexandru Zainea şi Laura Koshiba l-ar fi recrutat pe un anume Eugen Temistocli, care a fost prins pe aeroportul din Amsterdam, având asupra sa 9,993 kg de cocaină. În prezent, Temistocli se află în arestul autorităţilor olandeze.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 938

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 465

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 5965

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 623

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 523

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 661

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 608

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 606

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 921

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 573

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 945

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1595

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 444

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 491

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1968