Primarul Antoaneta Mandrescu, in vizorul anchetatorilor

PSD-ul ar putea sa-i retraga sprijinul politic

Primarul comunei Comana, Antoaneta Mandrescu este acuzata de o serie de ilegalitati * Printre altele, acesteia i se imputa si lipsa a aproximativ 400 de milioane de lei din bugetul local * Pe baza unor reclamatii la adresa primaritei, anchetatorii au intocmit un dosar penal * Cazul se afla in atentia politistilor din Mangalia care vor stabili cu exactitate daca Anoaneta Mandrescu se face vinovata de infractiunile de care este acuzata * Pe de alta parte, o mare parte a locuitorilor din comuna Comana doresc cu orice pret inlaturarea Antoanetei Mandrescu din functia de primar al localitatii * Contestatarii au inaintat reprezentantului Guvernului in teritoriu o scrisoare deschisa prin care solicita intocmirea unei comisii care sa cerceteze ilegalitatile primaritei Mandrescu si care sa transmita catre Guvern propunerea de organizare a referendumului * Vineri, la Comana a avut loc sedinta ordinara a Consiliului Local * Desi primarita a fost anuntata din timp despre aceasta sedinta, cu o zi inainte, ea a anuntat ca nu va fi prezenta * Pentru a-si justifica lipsa de la intalnire, Mandrescu a specificat ca pleaca in interes de serviciu la Primaria din Ploiesti fara a preciza care este legatura dintre Comana si Ploiesti * Desi a depasit cota la benzina, primarita a "confiscat" si masina institutiei solicitand si un ordin de deplasare # Consilierii au stabilit ca ordinul de deplasare nu va fi decontat fara a se motiva calatoria * Se pare ca primarita a dat bir cu fugitii deoarece cineva ar fi informat-o ca la sedinta respectiva vor participa un numar insemnat de locuitori ai comunei care i-ar fi cerut explicatii pentru lipsa banilor

Primarul comunei Comana, Antoaneta Mandrescu este acuzata de o serie de ilegalitati, printre altele, acesteia imputandu-i-se si lipsa a aproximativ 400 de milioane de lei din bugetul local. Pe baza unor reclamatii la adresa primaritei, anchetatorii au demarat cercetarile si au intocmit un dosar penal. Cazul se afla in atentia politistilor din Mangalia care vor stabili cu exactitate daca Anoaneta Mandrescu se face vinovata de infractiunile de care este acuzata. Pana in prezent, au fost audiati cativa martori, urmand ca in scurt timp si Antoaneta Mandrescu sa fie luata la bani marunti. Principalul martor care poate da relatii despre ilegalitatile care ar fi fost comise de primarita este contabilul Primariei Comana, Dumitra Fir. De altfel, aceasta a si dat o declaratie politistilor care se ocupa de acest caz, povestind cu lux de amanunte cum a reusit primarita sa prejudicieze bugetul local.Mandrescu a dat bir cu fugitii de frica locuitorilorVineri, la Comana, a avut loc o sedinta ordinara a Consiliului Local. Desi primarita a fost anuntata din timp despre aceasta intrunire, dovedind inca o data ca nu o intereseaza problemele comunei, cu o zi inainte, ea a anuntat ca nu va fi prezenta. Pentru a-si justifica lipsa de la intalnire, Mandrescu a specificat ca pleaca in interes de serviciu la Primaria din Ploiesti fara a preciza care este legatura dintre Comana si Ploiesti. Desi a depasit cota la benzina, primarita a "confiscat" si masina institutiei, solicitand si un ordin de deplasare. In cadrul sedintei care s-a desfasurat vineri la Comana, consilierii au stabilit ca ordinul de deplasare nu va fi decontat daca primarita nu va motiva calatoria. Se pare ca primarita a dat bir cu fugitii deoarece cineva ar fi informat-o ca la sedinta respectiva vor participa un numar insemnat de locuitori ai comunei care i-ar fi cerut explicatii pentru lipsa banilor din Primarie. Locuitorii solicita organizarea unui referendumLa mijlocul lunii aprilie, linistea comunei Comana a fost deranjata de un demers, neobisnuit pana la acel moment, al actualului primar Antoaneta Mandrescu. Locuitorii comunei au fost convocati, in premiera, la o discutie libera. Constienta de mania cetatenilor din localitate, Mandrescu a tinut atunci sa aduca la cunostinta populatiei anumite probleme care cu alte ocazii nu le-ar fi discutat decat in adunarea Consiliului Local al Primariei Comana. Actiunea, pusa la cale cu mare finete, a avut drept scop aflarea de catre Antoaneta Mandrescu a motivelor pentru care localnicii doresc cu ardoare schimbarea acesteia din functia de primar al comunei. Faptul ca actualul primar al comunei refuza sa explice modul defectuos prin care a cheltuit fondurile Primariei a starnit o serie de nemultumiri din partea locuitorilor. Astfel, viceprimarul comunei, Ion Adam, impreuna cu alti locuitori au pornit o ampla actiune de strangere de semnaturi in vederea organizarii unui referendum prin care sa se poata declansa alegeri anticipate pentru functia de primar al comunei Comana. Potrivit declaratiilor liberalului Eugen Bola, contestatarii au reusit sa stranga numarul legal de semnaturi pentru inlaturarea Antoanetei Mandrescu din fotoliul de primar al comunei. Drept urmare, mai mult de jumatate din numarul total de cetateni ai comunei, nemultumiti de activitatea lui Mandrescu au inaintat si o scrisoare deschisa reprezentantului Guvernului in teritoriu, Danut Culetu, pentru a-l informa despre modul in care au evoluat lucrurile in comuna Comana. Totodata, acestia au solicitat prefectului sa numeasca o comisie formata din specialisti ai Prefecturii care sa cerceteze aspectele semnalate si care sa transmita catre Guvern propunerea de organizare a referendumului.Antoaneta Mandrescu ar putea ramane fara sprijin politicDesi actualul primar si-a stabilit domiciliul in Comana, aceasta locuieste inca in municipiul Constanta, motiv pentru care a lipsit in mod repetat si nejustificat de la primarie, astfel ca nu a pututsa se ocupe de problemele locuitorilor. Contestatarii sustin ca odata cu ocuparea fotoliului de primar, Antoaneta Mandrescu a fost preocupata numai de propria bunastare, in detrimentul populatiei din Comana. Contestatarii sustin ca primarita ar fi achizitionat materiale de constructii fara organizarea de licitatii si fara aprobarea Consiliului Local, pe care le-a folosit la lucrarile de reparatii de la biserica din Comana sau la renovarea institutiei de invatamant din satul Tataru. In alta ordine de idei, surse din cadrul Partidului Social Democrat au declarat sub protectia anonimatului, ca in urma controlului efectuat de Corpul de Control al Consiliului Judetean Constanta, ca viitorul politic al Antoanetei Mandrescu, membru PSD, este incert. Este posibil ca in scurt timp, conducerea PSD sa-i retraga acesteia sprijinul politic daca acuzatiile la adresa acesteia vor fi probate. (Vom reveni)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 419

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 506

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 395

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 397

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 435

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 488

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 510

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 564

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 583

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 439

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 379

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 571

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 726

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 705

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 597