Prins de poliţişti cu motorină furată din port

Lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Poliţie Transporturi, în cooperare cu lucrători de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii şi Protecţie Internă Constanţa, l-au identificat în data de 8 ianuarie pe V. I., de 44 de ani, din Eforie Sud, angajat al unei societăţi comerciale din Grecia cu sucursală în România.

Potrivit oamenilor legii, acesta a fost prins în timp ce încerca să scoată din Portul Constanţa, cu o autoutilitară, cantitatea de aproximativ 130 litri motorină. Întreaga cantitate de produs petrolier a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor alături de mijlocul de transport identificat. Mai mult, poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice în colaborare cu Poliţia de Frontieră, reprezentanţi ai Autorităţii Navale Române şi cu lucrători din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, efectuând un control la bordul a două nave aflate sub pavilion Grecia, aparţinând societăţii la care suspectul este angajat, acostate în dana 97 a Portului Constanţa. Cu această ocazie au mai fost identificaţi 20 de recipienţi din plastic, conţinând 375 litri de produs petrolier. Totodată, a fost identificat un recipient din material plastic cu capacitatea de 60 de litri, în care se afla o instalaţie artizanală de pompare, formată dintr-o pompă, un furtun şi două cabluri de alimentare la sursă de curent, toate aceste bunuri fiind de asemenea ridicate în vederea continuării cercetărilor. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal fiind cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ion

12 Jan, 2012 08:16

ma lasi? sipip si dgipi si altii ptr 100 litri motorina? cit s a cheltuit ptr ancheta?si aia baga marfa contrabanda din china in continere ptr niro si europa de miliarde euro?ce mafioti sinteti-nu va e rusine?

Articole asemanatoare

Amenzi aplicate de polițiști în porturile maritime și fluviale! Ce nereguli au constatat în județul Tulcea

04 Feb 2024 645

Concurs! Brigada de Operațiuni Speciale din Constanța, vizată de un anunț important al Poliției Române

16 Sep 2023 2102

Turiști, fiți pe fază Poliția a confiscat o întreagă marcă contrafăcută în Constanța! Iată cum procedau vânzătorii (FOTO)

30 Jun 2023 1199

Un container sosit din China, verificat de oamenii legii în Portul Constanţa Sud Agigea. Ce au descoperit

02 Sep 2022 1253

Țesături contrafăcute, de peste 5 milioane de lei, descoperite de polițiștii constănțeni. Cercetările continuă (GALERIE FOTO)

04 Aug 2022 1129

Captură a polițiștilor în Portul Constanța. Ce au găsit într-un container sosit din China

31 Mar 2022 1498

Constanța Șapte containere cu lemne, în valoare de 100.000 de euro, au fost indisponibilizate (GALERIE FOTO)

22 Mar 2022 1461

Chestorul Glugă a prezentat activitatea polițiștilor din Constanța! Ce infracțiuni au crescut (DOCUMENT+VIDEO)

12 Feb 2022 2838

Polițiștii din Constanța, la ceas de bilanț (VIDEO)

11 Feb 2022 2921

Constanța Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, ridicate de polițiști. Ce au găsit oamenii legii în două containere (GALERIE FOTO)

15 Dec 2021 1229

Bărbați prinși la furat în Portul Constanța. Ce măsuri au luat polițiștii de la Transporturi

21 Sep 2021 1298

Acțiune a polițiștilor de la Transporturi. Zeci de mecanici de locomotivă, testați cu alcooltestul

15 Sep 2021 5822

Port Constanța Pungi din plastic de peste jumătate de milion de lei, descoperite într-un container

29 Jul 2021 1794

Portul Constanţa Sud Agigea Grile pentru autoturisme, confiscate de polițiștii de la transporturi

27 Jul 2021 5508

Rechizite școlare contrafăcute, depistate de polițiștii constănțeni

16 Jun 2021 1521