Prinşi în flagrant de poliţişti

În urmă cu două zile, poliţiştii Secţiei 4 Rurală i-au depistat în flagrant pe C. M. C., de 16 ani, C. G. V., de 16 ani, ambii din comuna Ciocârlia, judeţul Constanţa, care cu ajutorul unui baros spărgeau jgheaburile aparţinând SNIF Bărăganu, situate la marginea localităţii Ciocârlia de Sus, în apropierea DJ 391 ce face legătura cu localitatea Valea Dacilor. Din câte se pare cei doi intenţionau să sustragă armătura din interior şi să o valorifice la un centru de colectare a deşeurilor feroase.

La aproximativ 200 metri de cei doi suspecţi a fost identificat un alt grup format din Dumitru G., de 31 de ani şi Dumitru B., de 63 de ani, care spărseseră alte trei jgheaburi aparţinând SNIF Bărăganu, armătura din fier rezultată fiind identificată în interiorul căruţei cu care aceştia se deplasau. Prejudiciul nu a fost stabilit încă, urmând să fie comunicat de către reprezentanţii ANIF Celor în cauză le-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind cercetaţi în stare de libertate. Tot pe data de 5 martie, poliţiştii Secţiei 5 au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat de 52 de ani, din Constanţa, strada Vârful cu Dor, cu privire la faptul că două persoane de sex bărbătesc au pătruns în curtea imobilului său, de unde au sustras o scară metalică, pe care ulterior au abandonat-o. Patrula de siguranţă publică mixtă formată dintr-un agent din cadrul Secţiei 5 Poliţie şi unul din cadrul Gărzii de Coastă Constanţa, deplasată la faţa locului, pe baza semnalmentelor furnizate de reclamat şi martorii oculari, au identificat şi reţinut în incinta Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Sucursala Dobrogea, punct de lucru strada Vârful cu Dor, pe Ionuţ Costel N., de 41 de ani şi Constantin B., de 42 de ani, ambii din Constanţa. Poliţiştii au stabilit că cei doi suspecţi prin escaladarea gardului au pătruns în incinta curţii părţii vătămate, de unde au sustras o scară metalică, pe care ulterior au abandonat-o deoarece au fost observaţi de vecinii petentului. În incinta SNIF suspecţii au pătruns prin escaladarea gardului societăţii, au smuls din locaşurile lor trei gratii metalice, ce asigurau ferestrele unei hale industriale, moment în care au fost surprinşi de echipajul de poliţie. Celor în cauză le-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat, fiind cercetaţi în stare de libertate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 189

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 421

Bărbat decedat pe plaja din Mamaia. Salvamarii fac apel la responsabilitate! (VIDEO)

28 Apr 2024 437

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 885

Pastrav la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 287

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 694

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 614

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 533

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 624

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 360

Dosarul Mineriadei Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare – a refuzat să dea declarații

26 Apr 2024 467

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1200

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 418

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 592

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 590