Ramazan Bayram, cea mai importanta sarbatoare a religiei islamice

Geamia a fost neincapatoare in prima zi de Ramazan * In orasul Constanta se intalneste cea mai mare comunitate de musulmani din tara noastra * Chiar daca au gresit, in aceste zile, nu sunt uitati nici detinutii musulmani de la Penitenciarul Poarta Alba, pentru care se va oficia astazi o slujba religioasa

Musulmanii se afla in aceste zile in sarbatoare, dupa o luna intreaga de post negru. Seker Bayram-ul sau Bairamul dulce, reprezinta unul dintre cele mai importante momente din viata unui musulman. Primul lucru pe care un bun credincios il face in aceasta zi este sa participe la slujba de dimineata de la moschee, dupa care copiii ies la colindat. De asemenea, credinciosii se felicita intre ei cu urarea "Bayraminiz Kutlu Olsun" (Bairam fericit) si isi fac vizite unii altora. Anul acesta, slujba din geamia Hunchiar a fost oficiata de cel mai tanar muftiu din istoria comunitatii din Romania, Iusuf Muurat. Acesta ne-a declarat ca a fost foarte incantat de faptul ca la slujba au participat foarte multi tineri, geamia devenind neincapatoare pentru multimea de credinciosi prezenti. Totodata, unul dintre obiceiurile specifice este "Tazie", adica vizitarea familiilor care intre cele doua bairamuri au pierdut pe cineva drag. In aceste zile nu se sacrifica animale, sarbatorindu-se cu dulciuri, in special baclavale, spre deosebire de Kurban Bayram, cand se pune accentul pe mancarurile din carne. Din datele detinute pana in prezent, in Dobrogea locuiesc aproximativ 50.000 de musulmani, jumatate dintre acestia locuind chiar in orasul Constanta. Cu alte cuvinte, din totalul populatiei orasului nostru, comunitatea islamica reprezinta circa 8%. Astazi, in cea de-a doua zi a sarbatorii Ramazanului, muftiul Muurat se va deplasa la Penitenciarul Poarta Alba, unde se gasesc aproximativ 185 de detinuti de religie islamica. Dupa oficierea unei slujbe religioase, se va intinde o masa incarcata de dulciuri, urmata de sustinerea unui spectacol folcloric de catre ansamblul din Basarabi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

madalina

09 Sep, 2010 15:25

vreau sa la urez tuturor musulmanilor de pretutindeni IYI BAYRAMLAR!

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 386

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 436

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 526

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 407

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 401

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 438

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 490

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 573

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 446

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 389

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 576

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 730

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 709