Rapita pentru datoriile sotului, nedreptatita de procurori

NUP infirmat de judecatori

La putin timp dupa ce coborase din autoturismul condus de sotul sau, o femeie a fost rapita din fata casei * Rapitorul, care a fost identificat in persoana lui Mitel Tasu, a recurs la aceasta fapta pentru a primi suma de 95 milioane de lei, bani pe care sotul victimei, Marius Parvu, i-o datora * La scurt timp, Parvu a primit un telefon, rapitorul declarand ca nu ii va da sotia inapoi pana nu isi va recupera banii * Femeia a fost plimbata timp de doua ore, dupa care a fost abandonata in stare de soc pe o strada din localitatea Ovidiu * Cu ajutorul a doi copii, Silvia Parvu a ajuns la sediul politiei din localitate, unde a povestit ceea ce i se intamplase * Mitel Tasu a fost retinut la scurt timp de catre politisti * Procurorii au dispus neinceperea urmaririi penale insa partea vatamata a atacat decizia in instanta * Ieri, magistratii i-au dat dreptate femeii rapite

Dosarul in care Mitel Tasu a fost acuzat de lipsire de libertate se va intoarce pe masa procurorilor deoarece judecatorii au dispus, ieri, ca in acest caz sa fie inceputa urmarirea penala. Surse din Politie au precizat ca in toamna anului 2003, constantenii Marius Parvu si Mitel Tasu au colaborat la incheierea unui contract comercial, vanzand o importanta cantitate de porumb. Tranzactia s-a incheiat, dar Parvu i-a ramas dator lui Tasu cu aproximativ 95 milioane de lei. Dupa mai multe luni de incercari esuate de recuperare a datoriei, Tasu s-a decis sa recurga la un act disperat, incalcand legile in vigoare. Astfel, in noaptea de 14 spre 15 ianuarie 2004, barbatul in varsta de 23 de ani, aflat la volanul autoturismului proprietate personala CT-46-TLM, a mers in fata blocului unde locuieste familia Parvu. Barbatul a asteptat pana cand masina familiei Parvu a parcat in fata imobilului. Silvia Parvu a apucat sa iasa din vehicul, in timp ce sotul sau se mai afla inca inauntru. Tasu s-a repezit, a luat-o cu forta pe femeie si a bagat-o in masina sa, demarand apoi in tromba, sub privirile ingrozite ale lui Marius Parvu. Femeia purta o caciula pe care rapitorul i-a tras-o pe fata, pentru a nu vedea unde anume este dusa. La cateva minute dupa ce a parasit locul faptei, Tasu l-a contactat telefonic pe fostul sau partener de afaceri, anuntandu-l ca nu isi va vedea sotia pana cand acesta nu ii va da toata suma de bani datorata. Femeia a ramas in autoturismul rapitorului aproximativ doua ore, dupa care a fost abandonata pe o strada din localitatea Ovidiu. Silvia Parvu se afla in acel moment in stare de soc si nu putea da foarte multe relatii in legatura cu ce i se intamplase. Ea a fost descoperita de doi minori, care vazand starea sa au condus-o la sediul postului de politie din localitate. Aici, victima a povestit tot ceea ce i se intamplase si politistii si-au sunat colegii din cadrul Sectiei 3 Constanta, unitatea competenta sa solutioneze cauza. Organele de cercetare penala au demarat imediat o ancheta si, la scurt timp, au reusit sa-l retina pe Mitel Tasu. Retinut initial de catre anchetatori, acesta a fost acuzat de lipsire de libertate. Indiferent daca Parvu ii datora sau nu lui Tasu bani, acesta din urma a recurs la o actiune ilegala, pentru care ar fi trebuit sa raspunda in fata legii. Cu toate acestea, procurorii au dispus neinceperea urmaririi penale (NUP) fata de Mitel Tasu. Considerand ca nu este o solutie corecta, partea vatamata a formulat plangere in instanta pentru infirmarea NUP-ului. Initial, cauza s-a aflat pe rolul Judecatoriei Constanta iar magistratii au stabilit ca decizia procurorilor nu a fost corecta, motiv pentru care au stabilit ca dosarul sa fie trimis Parchetului pentru solutionare. In replica, atat reprezentantii Ministerului Public cat si Mitel Tasu au atacat decizia cu recurs la instanta superioara. Ieri, judecatorii de la Tribunal au solutionat recursul si au respins calea de atac. In consecinta, dosarul se va intoarce la Parchet urmand ca procurorii sa inceapa urmarirea penala fata de Mitel Tasu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 541

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 436

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 528

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 408

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 409

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 438

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 490

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 573

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 446

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 389

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 576

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 730

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 709