„Saptamana prevenirii criminalitatii 2009", la start! (galerie foto)

prevenire_1.jpgLucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, desfăşoară, în perioada 21 - 25 septembrie, „Săptămâna prevenirii criminalităţii 2009".

Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului a debutat, ieri, la Constanţa, şi se desfăşoară pe raza întregului judeţ, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, ziua de ieri a fost dedicată „Prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor". În acest context, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de Organizaţia Salvaţi Copiii, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, Asociaţia Română Anti-Sida, Filiala Constanţa şi voluntarii din cadrul Centrului de Asistenţă pentru Organizaţiile Neguvernamentale Constanţa au organizat o activitate de prevenire la City Park Mall din Constanţa. Totodată, poliţiştii de proximitate din cadrul secţiilor, cei din Ovidiu, Cernavodă, Techirghiol, Negru Vodă, Medgidia şi din celelalte localităţi au derulat activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, în unităţile de învăţământ de pe raza de competenţă. Cu acest prilej, copiii au fost informaţi cu privire la consecinţele săvârşirii infracţiunilor ce se înscriu în segmentul delincvenţei juvenile şi la măsurile pe care ar trebui să le adopte pentru a nu deveni victime ale faptelor antisociale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 523

​Distracția continuă până pe 6 mai în Constanța! Artiști celebri cântă la malul mării

03 May 2024 382

Restaurant înființat recent în județul Constanța. Cine este fondator

02 May 2024 1132

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 2656

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 515

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 377

Evenimente Constanța de 1 Mai Artiști îndrăgiți cântă la mare în minivacanța de 1 Mai. Programul evenimentelor

30 Apr 2024 6690

Accident în localitatea Ovidiu, județul Constanța. Un șofer beat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

29 Apr 2024 897

Accident rutier pe Autostrada A4, pe sensul Agigea-Ovidiu! Traficul, restricționat în zonă

29 Apr 2024 765

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 850

Expoziția de arte vizuale „Aripi de lumină” are loc la Constanța, la Muzeul Național al Marinei Române

29 Apr 2024 351

LIVE TEXT+VIDEO Mohammad Murad își depune candidatura la CJ Constanța din partea AUR-„ Avem nevoie de o schimbare, iar eu sunt un om de valoare”

29 Apr 2024 778

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 716

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul BNR Constanța, „inima“ monetară din Piața Ovidiu - Constanța, readus la viață de lucrările întreprinse de Aedificia Carpați

29 Apr 2024 841

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la M. Kogălniceanu, în care un pieton a decedat

29 Apr 2024 673