Scandal cu firma care a asfaltat orasul Navodari

cap2.jpgNicolae Matei, edilul oraşului Năvodari, susţine că SC Condorii Şulţ SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, lăsând mai multe străzi neasfaltate

Primăria Năvodari a fost dată în judecată de firma prahoveană care s-a ocupat de asfaltările din oraş. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, instanţă căreia s-au adresat reprezentanţii SC Condorii Şulţ SRL, pentru a cere obligarea Primăriei la plata a peste 2,41 milioane de lei. În replică, Nicolae Matei, edilul Năvodariului, susţine că firma în cauză nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, o parte dintre lucrări nefiind nici măcar începute, iar altele au fost realizate prost. În plus, edilul spune că societatea facturează pentru suprafeţe mai mari decât cele existente în fapt.

Concret, SC Condorii Şulţ SRL s-a adresat Tribunalului Prahova, solicitând ca Primăria Năvodari să fie obligată la plata sumei de 1.291.683,09 lei, „reprezentând parţial contravaloare lucrare executată şi contravaloare penalităţi conform contract 23911/12.11.2007". În plus, firma cere instanţei să oblige Primăria şi la plata sumei de 766.181,62 de lei, rămasă neachitată conform facturii nr. 487/27.11.2008, a cărei valoare totală este de 1.281.845,32 de lei. Nu în ultimul rând, SC Condorii Şulţ SRL cere şi obligarea la plata a 359.093,50 lei, conform facturii fiscale nr. 618/12.05.2009, reprezentând contravaloarea penalităţilor stabilite prin contract. „Mai mult", spun reprezentanţii societăţii prahovene, „deşi am luat legătura cu reprezentanţii debitoarei-pârâte (n.r. Primăria Năvodari), de nenumărate ori, privind achitarea lucrărilor efectuate, nici până la acest moment aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile, motiv pentru care am fost nevoiţi a formula prezenta cerere de chemare în judecată". La polul opus, edilul Nicolae Matei susţine că firma a încheiat contractul cu Primăria Năvodari în timpul fostei administraţii şi acuză că, pe vremea aceea, „societatea a încasat bani pentru lucrări de asfaltare stradală care nu au fost efectuate". Primarul spune că nu poate plăti sumele către firma prahoveană atât timp cât aceasta, la rândul ei, nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale.

nicolae_matei_05.jpgUn primar ameninţat

„Eu le-am cerut (şi am avut răbdare un an) ca toate străzile pe care le-au asfaltat prost să fie refăcute şi să se finalizeze lucrările de asfaltare pentru care au fost plătiţi", a spus Nicolae Matei, care, de altfel, a acuzat societatea că ar fi facturat pentru suprafeţe mai mari decât cele existente. În plus, acesta a explicat că „printr-o dispoziţie de primar, am dispus întrunirea unei comisii care a întocmit un raport cu privire la starea asfaltărilor din Năvodari, care să analizeze situaţia din punct de vedere cantitativ şi calitativ, iar rezultatele nu au fost favorabile SC Condorii Şulţ SRL. Firma riscă să piardă un miliard de lei pentru lucrări făcute prost. Vă daţi seama că nu pot plăti lucrări neefectuate sau efectuate prost, cum este cazul de faţă", a spus primarul. „N-aş mai putea să dorm noaptea dacă le-aş plăti lucrări de proastă calitate", a adăugat acesta. De altfel, primarul susţine că i-au fost trimise şi mesaje pe telefonul mobil, prin care era ameninţat că „va fi băgat în smoală" dacă nu plăteşte. Nicolae Matei a mai spus că, la început, ar fi vrut să întrerupă contractul cu societatea respectivă, dar că în felul acesta s-ar fi pierdut cel puţin un an, astfel că a lăsat înţelegerea în vigoare. Totuşi, edilul a precizat că a continuat programul de asfaltare a străzilor din Năvodari cu TSP Ecoterm, firmă care îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale. Totodată, Matei a declarat că reprezentanţii primăriei vor invoca în proces excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Prahova, din moment ce, potrivit legii, dosarul trebuie să se judece la Constanţa. Nu în ultimul rând, primarul a subliniat că SC Condorii Şulţ SRL a avut probleme nu numai cu Primăria Năvodari, ci cu mai mulţi dintre partenerii lor de afaceri. În ediţia de mâine vom reveni cu amănunte.

{mos_ri:Nicolae Matei,Condorii Sult} 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magistrații au amânat cauza Temocentrale Constanța SA și Termoficare Constanța SRL se judecă pentru datorii instituționale!

26 Apr 2024 396

Termoficare Constanța anunță programul în care va distribui factura fiscală asociațiilor de proprietari

17 Apr 2024 494

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 744

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 670

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 572

Cumpărare directă Constanța Proiect Group va gestiona sistemul de iluminat public în Crucea (DOCUMENT)

31 Jan 2024 577

Îmbunătățiri pentru sistemul e-Factura. Anunțul Ministerului Finanțelor

18 Jan 2024 539

Ministerul Finanțelor Peste 5 milioane de facturi au fost expediate cu succes în sistemul e-Factura

11 Jan 2024 693

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş 2,78 milioane de facturi înregistrate în sistemul e-Factura, în valoare de 16 miliarde de lei

08 Jan 2024 1001

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș De modulul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale

30 Dec 2023 693

Ministerul de Finanţe va începe o campanie de informare cu privire la factura electronică (VIDEO)

29 Dec 2023 921

Avertisment al ANAF! Mai multe mesaje false referitoare la RO e-Factura, transmise în numele instituției

27 Dec 2023 968

Garda Națională de Mediu Amenzi în valoare de 70.000 de lei şi sesizare penală pentru doi agenţi economici

21 Dec 2023 782

SmartBill a emis deja peste 3 milioane de e-Facturi și susține antreprenorii români în tranziția către noul sistem național de facturare e-Factura, obligatoriu din ianuarie 2024

18 Dec 2023 748

e-Factura devine obligatorie de la 1 ianuarie! Important pentru toate firmele

10 Dec 2023 1820