Scandal în bar

A băut, a făcut scandal şi s-a ales cu dosar penal. Este vorba despre Paul Ambrozie, un bărbat de 32 de ani, din Ştefan cel Mare, acuzat că a fost protagonistul unui adevărat tărăboi produs la barul din localitate. Mai exact, la data de 24 august, ora 22.18, poliţiştii din Saligny au fost sesizaţi prin 112 de reprezentantul unei unităţi de alimentaţie publică cu privire la faptul că la barul pe care îl administrează, în localitatea Ştefan cel Mare, s-a produs un scandal, fiind distruse mai multe bunuri. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit, că în seara respectivă, în jurul orei 22.00, Paul Ambrozie, de 32 de ani, din localitatea Ştefan cel Mare, aflându-se în stare de ebrietate, a provocat un scandal la barul respectiv, distrugând totodată un scaun din material plastic, sistemul de închidere al unei uşi de acces din aluminiu, două halbe de bere şi răsturnând mai multe mese şi scaune, creând un prejudiciu de circa 300 lei. Cel în cauză a adresat ameninţări şi injurii administratorului barului, cât şi a persoanelor din jur, aruncând cu pietre. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 6 Rurală, cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 362

IPJ Constanța Pentru bărbatul implicat în scandalul de la Eforie Nord, Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

22 Apr 2024 495

Noi informații legate de scandalul din Eforie Nord, județul Constanța (VIDEO)

22 Apr 2024 1115

Scandal într-un local din Eforie Nord! Un bărbat a ajuns după gratii

21 Apr 2024 752

Județul Constanța Conflict într-un local din Eforie Nord. Iată ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 492

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 585

Oficial al IPJ Constanța despre cazul scandalului de noaptea trecută (VIDEO)

11 Apr 2024 680

Două persoane bătute în Constanța. Scandalul ar fi pornit de la un telefon

11 Apr 2024 919

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2602

UPDATE Scandal într-un parc din Constanța! Doi tineri s-au luat la bătaie! Polițiștii au deschis o anchetă (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 1441

Constanța Doi bărbați reținuți în urma unui scandal într-o sală de jocuri din localitatea Ovidiu

05 Apr 2024 544

Scandal în sediul Poliției Municipiului Medgidia! O femeie, suspectată că ar fi agresat un polițist

05 Apr 2024 523

Scandal monstru într-o sală de jocuri de noroc din Ovidiu!

05 Apr 2024 765

IPJ Bistrița-NăsăudUpdate Știre

02 Apr 2024 322

Scandal în localitatea Dropia, județul Constanța! Femeie amenințată de fostul concubin! Suspectul și-a agresat și fostul cumnat cu sapa

27 Mar 2024 496