Scandal pe votul în chiloţi la referendum Poliţiştii au terminat cercetările în care PDL l-a reclamat pe Mazăre

mazare_-_Radu_Mazare_1.jpgPe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au fost înregistrate, în perioada 29 iulie - 09 august, un număr de 16 cauze penale, având ca obiect posibile infracţiuni la Legea nr. 3/2000 privind referendumul

Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au finalizat cercetările în dosarul bazat pe plângerea formulată de către Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal, împotriva lui Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa. Concret, este vorba despre votul în grup al mai multor fotomodele. Potrivit unor surse, cauza a fost înaintată procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu „propunerea corespunzătoare". În cazul în care procurorii nu vor fi de acord cu propunerea poliţiştilor, ancheta în dosar va fi reluată.

La scurt timp după mediatizarea acestui dosar, Radu Mazăre a declarat: „există o plângere făcută de PDL, organizaţia locală din Constanţa, la adresa mea, care are două capete de acuzare. Primul, că eu le-am determinat să voteze, că eu le-am instigat, de parcă nu ăsta este rolul meu de om politic, să îndemn lumea la vot. Doi, în plângere scrie că le-aş fi oferit o noapte de cazare acelor fete ca să voteze.

 Mazare_-_Radu_Mazare_2.jpg

Ei bine, la început m-a umflat râsul când am aflat că există o plângere penală pentru aşa ceva. Zece fete au fost audiate, dar mai au (nr. procurorii) de anchetat". Ulterior, oficialii Parchetului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a României au ţinut să dea publicităţii un comunicat referitor la plângerea PDL formulată la adresa lui Mazăre. „Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au fost înregistrate, în perioada 29 iulie - 09 august, un număr de 16 cauze penale, având ca obiect posibile infracţiuni la Legea nr. 3/2000 privind referendumul, toate acestea fiind în lucru la organele de poliţie, cercetările desfăşurându-se sub supravegherea procurorilor. Unul dintre aceste dosare are ca obiect o plângere formulată de către Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal, formulată împotriva numitului Mazăre Radu Ştefan, primarul Municipiului Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 52 din Legea 3/2000, cauză aflată în faza actelor premergătoare. Până în prezent, (nr.09.08.2012) procurorul de caz nu a dispus şi nu a efectuat audieri, o serie de persoane fiind, însă, audiate, în cursul zilei de ieri, 08.08.2012, la sediul poliţiei Municipiului Constanţa - Biroul Investigaţii Criminale, care efectuează cercetările în cauză", potrivit Parchetului General al României.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 835

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 974

Azi, referendum la Universitatea Ovidius din Constanța pentru modalitatea de alegere a rectorului

06 Mar 2024 618

Pregătiri pentru alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța Referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului, pe 6 martie

04 Mar 2024 830

Când se vor pronunța magistrații în dosarul referendumului de demitere a primarului din Agigea ?

27 Feb 2024 857

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că va candida pentru un nou mandat

24 Dec 2023 718

Referendumul de demitere a primarului din Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!

23 Jul 2023 1668

Prefectura Constanța ar putea fi obligată să organizeze referendum la Agigea! Decizia nu este definitivă

10 Jun 2023 1327

Judecătorii au admis cererea de intervenţie formulată de primarul comunei Agigea în procesul intentat de USR Constanța prefectului județului, Silviu Coșa

17 Oct 2022 1666

Procesul prin care USR Constanța îi cere prefectului organizarea referendumului pentru demiterea primarului din Agigea, amânat pentru luna octombrie

13 Jul 2022 1099

Referendum de alipire la Rusia a unui oraș ucrainean. Este un port important la Marea Neagră

29 Jun 2022 1120

Județul Tulcea S-a stabilit data la care se va defășura referendumul pentru demiterea primarului comunei IC Brătianu

27 Jun 2022 1229

ZIUA LIVE. Când ar putea fi organizate alegerile parțiale pentru Consiliul Local Agigea? (VIDEO)

25 May 2022 2362

ZIUA LIVE Primarul comunei Agigea. „În prima zi de Consiliu, consilierii locali au încălcat legea“ (VIDEO)

24 May 2022 1901

ZIUA LIVE. O comună importantă din județ funcţionează fără Consiliu Local. Cum a scăpat primarul de organizarea unui referendum de demitere?

23 May 2022 2514