Şocant Povestea detaliată a Alexandrei Stan. Cântăreaţa susţine că a fost bătută chiar de către managerul ei (galerie foto)

„După ce i-am arătat hainele, am început să am o discuţie cu el despre bani. L-am întrebat dacă se poate să primesc şi eu banii pentru ultimele concerte. El a reacţionat într-un fel agresiv verbal”

Cunoscuta cântăreaţă Alexandra Stan, de 24 de ani, din Constanţa, este de nerecunoscut. Deşi zilele trecute pe site-urile de socializare a apărut o informaţie cum că artista a fost implicată într-un grav accident rutier, ieri, Alexandra Stan a şocat când a povestit jurnaliştilor ce i s-a întâmplat. Plină de vânătăi, Alexandra Stan a declarat că a fost bătută de managerul său, Marcel Prodan, ea fiind salvată de un echipaj al Serviciului Rutier Constanţa. Tot ieri, fata a menţionat că a depus o plângere împotriva lui Marcel Prodan şi că vrea să se facă dreptate. Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la cele mai sus precizate şi de la Prodan, însă acest lucru nu a fost posibil.
    
Ce spune Alexandra Stan: „Vineri seară am fost la managerul meu, Marcel Prodan, să-i arăt costumaţia pentru concertul de marţi, pentru promovarea unei piese, cu nişte artişti din Germania. Concertul trebuia să aibă loc în Spania. Am stabilit (n.r. cu managerul) ca înainte de fiecare concert, ca să nu mă fac de râs cu imaginea mea, să mă duc la el (n.r. la Marcel Prodan) sau să ne întâlnim într-un loc să-i arăt hainele pe care le-am ales să le port şi el să-şi dea acordul. Am fost la el să-i arăt hainele. Aveam laptopul la mine. După ce i-am arătat hainele, am început să am o discuţie cu el despre bani. L-am întrebat dacă se poate să primesc şi eu banii pentru ultimele concerte. El a reacţionat într-un fel agresiv verbal. A început să înjure. Ceva de genul: «Ce... vrei de la mine?». Mi-a adus un plic. Când am văzut plicul respectiv... nu puteam să iau plicul cu bani, despre care nu ştiam nimic, ce e cu ei. I-am cerut mai multe detalii: de unde sunt banii, de la ce concerte sunt. Apoi, el mi-a spus să ies afară. M-a smucit, să mă strângă de gât, să mă dea afară de la el din casă. Atunci mi-a căzut lanţul la el. La el mi-au mai rămas hainele şi laptopul. Am plecat. M-am calmat”. „Ziua următoare, sâmbătă, pe la 12.00”, continuă Alexandra Stan, „m-am întâlnit cu stilista mea, de la Bucureşti, am luat prânzul cu ea şi cu iubitul ei, după care m-am dus spre studio, pentru că voiam să fac repetiţii pentru piesa nouă. Aici erau şi alţi angajaţi. De faţă cu ei, a început să mă facă în toate felurile, că nu fac canto, că nu repet, că nu cânt, că am o voce naşpa, că modul meu de viaţă este dezordonat şi că din cauza asta o să cânt naşpa şi chestii de genul. Eu am încercat să-l calmez. I-am spus că nu are rost să vorbim despre modul meu de viaţă la studio şi că vreau să repet melodia. Atunci el a început să vorbească mai urât, era foarte agresiv, a început să lovească cu picioarele scaunele. Ulterior, el a plecat din studio şi m-am dus după el să-l rog să-mi trimită un mail cu piesa, ca să pot să o repet acasă. Acolo nu am putut. Cei de la studio au plecat. I-am spus să se calmeze. S-a enervat şi mai tare. A început să tragă de mine. A început să mă bată. Am căzut pe jos şi am leşinat.

M-am trezit după două ore. Eram pe canapea, învelită, ca şi cum adormisem. M-a luat, m-a urcat în maşină cu forţa, a vrut să mă ducă acasă la ai mei, în Valu lui Traian. A luat-o pe Tomis. În faţă la Grand a oprit maşina în parcare, m-a sos din maşină, m-a aruncat pe stradă, mi-a dat cu piciorul în geantă, mi-a dat cu picioarele în spate, m-a lovit în rinichi. Eu am un singur rinichi. Când a văzut că se apropie lume, m-a luat şi m-a băgat din nou în maşină. Înspre Valu a început să mă bată de-a binelea, palme şi pumni peste faţă. Atunci am vrut să ies din mers. Am deschis uşa. El a oprit şi eu am vrut să fug. M-am dus pe mijlocul străzii, am făcut cu mâna la o maşină. A oprit un cetăţean, care probabil era de altă naţionalitate, pentru că nu vorbea limba română, a vrut să mă ajute. M-a dus pe marginea drumului. Şi atunci a venit el din nou. A început să tragă de mine. Atunci a trecut o maşină de Poliţie Rutieră, care venea de la Valu. Au oprit, ne-au legitimat, ne-au luat actele şi m-au dus pe mine la Urgenţă. De acolo eu am venit acasă. Ulterior a fost pusă pe Facebook o informaţie falsă cum că am făcut accident grav şi acum toţi fanii mei plâng că eu sunt pe moarte. Şi vreau să se ştie că nu am făcut niciun accident şi că am ajuns în aşa din cauza lui Marcel Prodan. Şi arăt aşa din cauza lui. Vreau să se facă dreptate”, a mai adăugat Alexandra Stan.

Ce spune Poliţia

La rândul lor, oficialii Serviciului Rutier Constanţa spun că, în seara zilei de sâmbătă, un echipaj venea de pe Autostrada A4 către Constanţa, ocazie cu care, la intrare în municipiu, au observat staţionat un jeep, iar lângă maşină se aflau două persoane (un bărbat şi o femeie) agitate. „Au fost legitimaţi. Amândoi aveau urme de lovituri pe faţă. Ea a spus că nu vrea să mai stea cu el în maşină, ulterior fiind dusă la spital. Aici a venit şi bărbatul. După analize, fata a fost întrebată dacă vrea să meargă la poliţie să formuleze o plângere sau vrea să fie dusă acasă. A răspuns că vrea să rămână în spital”, au conchis oficialii Poliţiei Rutiere Constanţa. Menţionăm că am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la cele mai sus precizate şi de la Marcel Prodan, însă acest lucru nu a fost posibil. De asemenea, i s-a transmis şi un SMS pe telefonul mobil, însă, până la închiderea ediţiei, bărbatul nu a răspuns. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Distracția continuă până pe 6 mai în Constanța! Artiști celebri cântă la malul mării

03 May 2024 387

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 aprilie 2024

01 May 2024 421

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 466

Evenimente Constanța de 1 Mai Artiști îndrăgiți cântă la mare în minivacanța de 1 Mai. Programul evenimentelor

30 Apr 2024 6690

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 aprilie 2024

26 Apr 2024 533

Firme Constanța Noi decizii luate de Neptun Hotels SRL

24 Apr 2024 364

Noi membri în plenul consiliului concurenței

23 Apr 2024 354

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 455

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 632

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 aprilie 2024

18 Apr 2024 595

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 aprilie 2024

17 Apr 2024 554

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1287

Cumpărări directe Digital Tehno Plus SRL a semnat cu CJC Constanța. Firma va repara stemele de detectare incendiu, instalate în Centrul Militar Zonal și Pavilionul Expozițional (DOCUMENT)

14 Apr 2024 502

Cumpărări directe Constanța O firmă cu un singur angajat a semnat cu Administrația Fondului Imobiliar SRL. Iată ce contract și-a adjudecat (DOCUMENT)

01 Apr 2024 521

Cumpărări directe Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL închiriază cilindri vibrocompactori (DOCUMENT)

31 Mar 2024 663