Sorina Pintea, ministrul sănătăţii, declaraţii despre condiţiile de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut vineri o declaraţie cu privire la pacienţii de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa.

Aceasta a declarat că se gândeşte la posibilitatea de relocare a pacienţilor de la aceasta secţie, având în vedere că nu crede că vor fi remediate până pe 1 octombrie deficienţele semnalate de Corpul de control al ministerului.

Întrebată de jurnalişti, cu prilejul participării sale la o conferinţă, ce părere are despre imaginile cu Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa în care se văd tavane din care picură apă şi toalete insalubre, ea a răspuns:

"Am văzut aceste imagini în urmă cu două săptămâni, nu ştiu dacă au fost filmate acum, dar ce am primit eu acum două săptămâni era cam identic, prin urmare, săptămâna trecută Corpul de control al ministerului a fost în spitalul judeţean Constanţa şi în acea secţie exterioară de psihiatrie, au un termen de remediere două secţii până la 1 octombrie, Chirurgia Plastică şi această secţie de psihiatrie. Părerea mea este că nu, cel puţin psihiatria nu va reuşi să remedieze până la 1 octombrie ceea ce inspectorii au lăsat scris, prin urmare deja ne gândim la posibilitatea de relocare a acestor pacienţi, sunt cam 70 de pacienţi internaţi acolo".


Ea a amintit că s-au luat măsuri în cazul Spitalului Judeţean Constanţa.

"Noi am mai amendat Spitalul Judeţean Constanţa pentru această secţie, am şi finanţat solicitările pe care le-au avut privind reparaţii capitale, din păcate, banii nu i-au utilizat, i-au returnat ministerului, aşa că, din punct de vedere administrativ, am luat măsuri, am dat şi amenzi acolo. Spitalul e în subordinea autorităţilor locale, aşteptăm ca măsurile pe care noi le-am transmis să fie puse în practică, dar repet nu cred că până la 1 octombrie vor rezolva problemele şi atunci vom suspenda activitatea, la fel şi la Chirurgie Plastică", a afirmat ministrul.


Ea a menţionat că sunt mai multe posibilităţi în ceea ce priveşte relocarea pacienţilor.

"Astăzi dimineaţă, colegii mei de la Asistenţă medicală analizau datele, precum şi starea de sănătate a pacienţilor de acolo, astfel încât să putem face aceste transferuri, dar în acele condiţii nu mai pot rămâne", a declarat Pintea.


Întrebată de jurnalişti referitor la o situaţie asemănătoare la o secţie a Spitalului Judeţean din Târgovişte, ea a răspuns că nu a fost informată, dar că în ultima săptămână au fost mai multe sesizări, iar Corpul de control are un program încărcat.

"Nu am fost informată, nu ştiu despre acele condiţii, dar am avut mai multe sesizări în ultima săptămână de la mai mulţi pacienţi, aparţinători de la spitalele din ţară şi Corpul de control are un program foarte încărcat în următoarea săptămână. (...) Şi direcţiile de sănătate publică şi spitalele se scuză cu acele planuri de conformare care trebuie implementate până în 31 decembrie 2020, dar este un paragraf pe care-l trec cu vederea - atâta vreme cât se pune în pericol siguranţa pacientului, nu se ţine cont şi se suspendă
activitatea până la remedierea situaţiei", a spus Pintea.


Sursă: Antena3

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se organizează concurs pentru funcția de manager. Pleacă dr. Tofolean de la conducerea Spitalului Clinic Județean Constanța?

08 May 2021 3370

Spitalul Județean din Constanța a atribuit un contract pentru achiziționarea de medicamente. Care este firma câștigătoare

05 May 2021 1962

Constanța. Încă un deces provocat de infectarea cu coronavirus

03 May 2021 1054

Contract la Spitalul Județean Constanța ce poate fi atribuit unei singure firme. Explicațiile oficiale

01 May 2021 2156

Constanța Patru persoane infectate cu COVID-19 au pierdut lupta cu virusul

28 Apr 2021 796

Posturi vacante la Spitalul Judeţean Constanța

28 Apr 2021 1064

Oportunitate de angajare la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța

28 Apr 2021 1098

Coronavirus Constanța. Au mai murit 11 persoane. Șase bărbați şi cinci femei

27 Apr 2021 996

Conducerea Spitalului Județean Constanța deplânge dispariția fulgerătoare a Loredanei Chircu, medicul decedat în spitalul Heka

26 Apr 2021 2766

Proiect al Consiliului Județean Constanța admis la finanțare. Ce sumă va ajunge la Spitalul Județean pentru echipamente

26 Apr 2021 905

Covid-19. Decese noi la Constanța. Ce alte boli aveau victimele

18 Apr 2021 926

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanța a atribuit contractul de furnizare a energiei electrice

17 Apr 2021 2499

Județul Constanța Au fost raportate opt decese cauzate de coronavirus

17 Apr 2021 1696

Coronavirus Cinci decese, înregistrate la nivelul județului Constanța

16 Apr 2021 726

Au fost suplimentate paturile ATI pentru pacienții COVID-19, la Spitalul Județean Constanța

15 Apr 2021 762