Tânăr din județul Olt fără permis, prins la volan de polițiști. Ce spun autoritățile

Foto cu rol ilustrativ
  • La data de 28 septembrie 2023, în jurul orei 20:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Slatina, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, moment în care conducătorul acestuia nu s-a conformat și a accelerat.
 
La data de 28 septembrie 2023, în jurul orei 20:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Slatina, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, moment în care conducătorul acestuia nu s-a conformat și a accelerat, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
 
Polițiștii au procedat la urmarirea autoturismului, cu semnalele acustice si luminoase în funcțiune, iar la scurt timp au identificat autoturismul pe aceeași stradă, însă conducatorul auto nu a fost găsit.
 
Ulterior, în urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat conducătorul auto, ca fiind un tânăr de 17 ani, din localitate.
 
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a încheiat sursa citată.


Citește și:
"Bebeluș luat bătut de la o creșă din Bragadiru”, material apărut în spațiul public. Precizările IPJ Ilfov

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Olt Percheziții

27 Mar 2024 310

Tânăr de 22 de ani decedat într-un cumplit accident rutier în județul Olt

29 Jan 2024 873

Accident rutier pe Drumul Expres 12! Un șofer de 30 de ani nu a adaptat viteza la condițiile de drum

24 Jan 2024 831

Oficial de la IPJ Olt despre limitatorul de înălțime prăbușit peste o mașină! O femeie a murit

23 Jan 2024 684

Un bărbat a murit după ce s-ar fi aruncat de la etajul 8 al unui hotel din Slatina, județul Olt

17 Jan 2024 753

IPJ Olt Tânăr prins băut la volan după ce a avariat mai multe mașini

17 Jan 2024 725

Județul Olt Femeie de 91 de ani găsită decedată în casă! Polițiștii au reținut un suspect

17 Jan 2024 687

Carambol rutier cu victime! Doi șoferi au ajuns la spital

10 Jan 2024 1072

Poliția intervine într-un caz tragic. Un șofer a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul

10 Jan 2024 832

Eroi în uniformă! Doi polițiști au salvat o femeie dintr-o locuință cuprinsă de flăcări

10 Jan 2024 635

În Olt Bărbat de 39 ani și o minoră de 17 ani, depistați de polițiști pentru tâlhărie calificată

05 Jan 2024 691

Doliu în Partidul Social Democrat! A murit în seara de Crăciun, într-un accident rutier

27 Dec 2023 1223

IPJ Olt O persoană a murit în urma unui accident rutier

26 Dec 2023 978

Autospecială de poliție în misiune, implicată într-un accident rutier

18 Dec 2023 1065

O bătrână a decedat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, după ce ar fi rămas blocată în lift

18 Dec 2023 878