Tânăr grav rănit într-un accident rutier în județul Suceava! Un autoturism s-a răsturnat la Vicovu de Sus (GALERIE FOTO)

Sursa galeriei foto: ISU SuceavaPompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus au intervenit cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Vicovu de Sus.

Potrivit ISU Suceava evenimentul rutier a avut loc puțin după miezul nopții. 

„La sosirea echipajelor, salvatorii au identificat un autoturism răsturnat pe cupolă, iar pe șoferul acestuia, aflat în stare de inconștiență, l-au găsit în afara mașinii, pe marginea carosabilului.
Pompierii paramedici ai echipajului SMURD i-au acordat primul ajutor medical rănitului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, după care s-au deplasat cu acesta spre spital“ - au mai precizat reprezentanții ISU Suceava.

Ulterior, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic, a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Citește și: 

Accident rutier, în Constanta! Două persoane implicate în accident

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU SuceavaIncendiu în localitatea Ipotești

11 Oct 2023 522

UPDATE Pietoni spulberați de o autoutilitară în județul Suceava! Un bărbat a decedat pe loc (GALERIE FOTO)

22 Aug 2023 938

Cinci tineri răniți într-un grav accident rutier în județul Suceava. O victimă, inconștientă (GALERIE FOTO)

07 May 2023 1109

Maşină lovită de tren în județul Suceava. Care este starea șoferului (GALERIE FOTO)

09 Jun 2022 1152

Cinci persoane rănite în urma unui accident rutier, pe DN 2H, în Suceava

20 Oct 2019 1437

Tânăr mort după ce a intrat cu autoturismul într-un cap de pod

11 Aug 2019 1874