Tatăl din acte al copilului Larei Şaban Eray Ekrem Arda, la judecată cu Serviciul pentru Imigrări Constanţa

Eray Ekrem Arda, tatăl din acte al copilului Larei Şaban, de 27 de ani, ucisă într-un apartament din municipiu, a chemat la judecată Serviciul pentru Imigrări Constanţa, susţin surse avocăţeşti.
 
Concret, pe rolul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 644/36/2014, cu obiect „litigiu privind regimul străinilor OUG 194/2002“, cauză în care Eray Ekrem Arda are calitatea de reclamant. Asta în timp ce Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări Constanţa este pârât. Până la acest moment, nu a fost stabilit un prim termen de judecată şi nici completul învestit cu soluţionarea cauzei.
 
Potrivit surselor mai sus precizate, angajaţii de la Imigrări i-ar fi revocat lui Eray Ekrem Arda dreptul de şedere în România, iar bărbatul cere acum anularea documentului.
 
De altfel, Arda este nepotul şi colegul de partid al politicianului turc Hüseyin Avni Sipahi, primarul unui district din Istanbul, cel care ar fi tatăl biologic al minorului mai sus precizat.
 
Lara Şaban a fost omorâtă, pe data de 3 mai 2012, într-un apartament din municipiul Constanţa. Pe data de 29 mai 2012, poliţiştii au găsit trupul tinerei într-o lizieră situată între localităţile Lumina şi Năvodari. Gilberto Ghiunal Şaban (fratele Larei) şi George Davidescu (fost jandarm) au fost deferiţi justiţiei, judecaţi şi, apoi, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru moartea femeii.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE3. Instanţa a rămas în pronunţare Cine îl apără pe Gigi Becali la Tribunalul Constanţa

31 Mar 2015 2219

Eray Ekrem Arda a pierdut în dosarul în care a chemat la judecată Serviciul pentru Imigrări Constanţa

26 Dec 2014 1772

S-a întâmplat în Constanţa, în 2012 Un an de la tragedia care a şocat România şi Turcia

29 May 2013 1529

Judecătorii au respins plângerea Amendă administrativă de 500 de lei pentru mama Larei Şaban

13 May 2013 1859

Dosar strămutat de la Constanţa Înapoierea fiicei Larei Şaban nu este de competenţa instanţelor din România

25 Oct 2012 1885

Răpire internaţională de copii Dosarul mamei Larei Şaban, amânat pentru a treia oară

27 Sep 2012 1084

Aproape incredibil Mama Larei Şaban, judecată în capitală pentru răpire internaţională de copii

30 Jul 2012 2761

Cine va analiza sângele din apartamentPoliţia nu are bani pentru testele ADN din dosarul Larei Şaban

12 Jul 2012 1861

După ce copila a ajuns în Turcia Familia Larei Şaban a renunţat la primii avocaţi (galerie foto)

21 Jun 2012 2346

Coşmarul familiei Şaban continuă Fiica Larei, luată de autorităţile constănţene şi dusă, de urgenţă, în Turcia (galerie foto)

20 Jun 2012 3330

„Armată“ de avocaţi la vila Larei Şaban

19 Jun 2012 1159

Tribunalul Bucureşti preia azi dosarul Larei Şaban

19 Jun 2012 2265

Motive Preşedintele Judecătoriei a anulat cererea mamei Larei Şaban

16 Jun 2012 2600

Cu executorul după minoră Soarta fetiţei Larei Şaban, în mâinile magistraţilor din Tribunalul Bucureşti

15 Jun 2012 2691

Cazul Lara Şaban S-a amânat pronunţarea în procesul pentru custodia fetiţei

14 Jun 2012 1155