Traversările neregulamentare, principala cauză a accidentelor rutiere din judeţul Constanţa

Din analiza efectuată de poliţiştii rutieri asupra dinamicii accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora, pentru perioada 18 - 24 august a rezultat faptul că la nivelul judeţului Constanţa, în perioada menţionată, s-au înregistrat 36 de accidente de circulaţie, soldate cu o persoană decedată, două persoane rănite grav şi 41 de persoane rănite uşor.
 
Principalele cauze de producere a acestor accidente au fost traversarea neregulamentară a pietonilor – zece accidente, neatenţia în conducere - opt, nerespectarea distanţei între autovehicule - patru, nerespectarea regulilor de prioritate - cinci, neasigurarea la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum - cinci, întoarcere neregulamentară şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice - patru.
 
Distribuţia accidentelor în funcţie de zilele săptămânii se situează astfel: luni s-au produs şase accidente, marţi şi sâmbătă - câte patru accidente, miercuri - şapte accidente, joi - două accidente, vineri - trei accidente şi duminică - zece accidente.
 
Cele mai multe accidente au avut loc în perioadele de vârf (la prânz şi după-amiază), între orele 13 şi 17 şi 20 şi 23.
 
În municipiul Constanţa au avut loc 14 accidente, dintre care patru au fost înregistrate pe principalele bulevarde, zece fiind înregistrate pe diferite alte străzi, restul accidentelor fiind distribuite astfel: zece accidente pe drumurile naţionale din judeţ, 11 în alte localităţi şi un accident pe drum comunal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Litoral Tv Șoselele constănțene sunt, zilnic, pătate de sângele pietonilor

02 Sep 2014 1593

Îşi riscă viaţa pe străzile din Constanţa Traversările neregulamentare, principala cauză a accidentelor rutiere

25 Aug 2014 1676

Bulevardele din Constanţa, “împânzite” de echipaje ale Poliţiei Rutiere

11 Jul 2014 1884