Trei cazuri de delincventa juvenila

Semnal de alarmă în ceea ce priveşte delincvenţa juvenilă la Constanţa. Tineri care nici măcar nu au atins vârsta legală pentru a putea răspunde penal s-au transformat în spărgători. Cel mai tânăr protagonist al unei infracţiuni de furt calificat are doar zece ani.

Infractor la 10 ani

Împreună cu un prieten de-al său, cu doar trei ani mai mare, a spart un magazin, cauzând un prejudiciu de aproape nouă sute de lei. Poliţiştii din Seimeni, cei care investighează cazul, spun că Radu D. (13 ani) şi Ionuţ Z., (10 ani), ambii din Seimenii Mici, au acţionat ca nişte profesionişti. Au aşteptat noaptea de marţi spre miercuri, pentru a profita de adăpostul întunericului şi a fi feriţi de ochi iscoditori şi au trecut la acţiune. Au spart geamul vitrinei magazinului SC „Pato Unic 2003" cu o piatră şi au furat din incintă ce le-a picat în mână. Mai mult decât atât, au reuşit să ducă furtul la finalitate şi s-au întors la casele lor cu bunuri în valoare de 850 de lei. Isprava a fost descoperită abia a doua zi, dimineaţă, când poliţiştii au pornit pe firul evenimentului şi au reuşit să le dea de urmă.

La 17 ani, a dat o spargere de aproape două mii de lei

Un tânăr în vârstă de 17 ani a reuşit să spargă un magazin de electronice şi a plecat cu un DVD, o staţie de amplificare, CD-uri şi bani, bunuri în valoare de aproape două mii de lei. După acelaşi plan de acţiune ca şi în primul caz, adolescentul a pătruns în sediul SC „Bedacom" SRL Constanţa şi a sustras un aparat DVD, o staţie de amplificare, 12 CD-uri şi suma de 90 lei. Poliţiştii din Cernavodă l-au ridicat de la domiciliul său din localitate pe Daniel C., a doua zi, dimineaţă.

Fată de 14 ani, prinsă de proprietar în locuinţă

Ultimul caz aduce în prim plan o fată de 14 ani, cercetată penal pentru tentativă de furt calificat, după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, s-a furişat pe geam într-o locuinţă din centru, cu intenţia de a fura valori. Poliţiştii Secţiei 3 spun că Sevigean A, de 14 ani, din Constanţa, a intrat pe geamul de la baie, pe care l-a găsit deschis, însă nu a apucat să sustragă nimic, întrucât a dat nas în nas cu proprietarul, Petre Filote, alertat de zgomotele suspecte. Bărbatul a rămas stupefiat în faţa copilei, însă asta nu l-a împiedicat să o dea pe mâna poliţiei. Oamenii legii spun că situaţia fetei este una delicată. Tatăl său a decedat în urmă cu mai mulţi ani, iar fratele său este închis pentru furt. Tânăra locuieşte cu mama sa în condiţii modeste. Cu toate acestea însă, aspectele nu constituie o circumstanţă atenuantă pentru ceea ce a făcut copila, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

NoName 8C

09 Dec, 2015 17:14

Bun pentru civică....

fara nume

04 Jan, 2015 16:28

Vad ca nu sunt singura care a avut nevoie de asta pentru civica

NoName

19 Dec, 2013 18:25

E cv bun pentru la civica . Aia care sunteti din pedagogic ploiesti a 8-a A Sa nu copiati ca nu e buna !

fara nume

09 Dec, 2013 22:53

bun pt tema

fara nume

09 Dec, 2013 22:53

bun pentru civica

Axa

19 Nov, 2012 17:11

Fratiilr daca toti sunteti din 8B sper sa nu fiti din Sacele. =))

ionela

28 Mar, 2012 22:13

am luat si eu de aici unncaz pentru proiectul la engleza sper sa iau un 10

adriana 8A

29 Sep, 2011 18:46

am scris si eu la civica....sper sa iau si eu un 10

din 8 .... Ionut

25 Jan, 2011 20:13

am luat de aici si am luat 10 la civica >:P>:P>:P:))

anonymus din 8B

05 Dec, 2010 14:12

daca esty din 8B numai copia tema pt. civica ca e deja prea tarziu ... au mai luat-o cativa fraieri(uitate mai sus) deci sfatul meu seste : NUMAI COPIA SI IESI DP SITE ;) bafta

din 8C

29 Nov, 2010 17:32

st dl 8C si am luat pt civica asta :)) (yoyo) XD =))

din 8b

23 Nov, 2010 18:12

deci...la fel ca

afafsg

12 Apr, 2010 20:46

se pare ca primul rezultat e cel mai vizitat pentru anumite motive :))

fara nume

27 Nov, 2009 11:48

invata sa scrii

Anonim

23 Nov, 2009 16:41

Deci daca vreo cineva de la 8B incrca sa ia acest anunt pt tema la covica...prea tarziu e deja luat :P

Articole asemanatoare

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 616

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 365

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 295

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1651

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1854

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 657

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 1002

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 654

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 681

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1101

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 939

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 784

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 824

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 947

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1744