Eveniment

Turistă străină agresată și violată în Satul de Vacanță. Suspectul ar fi un tânăr sancționat pentru cerșit

La data de 24.08.2017, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut A.P.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, prevăzută de art. 218 alin. 1 C.p. şi tâlhărie, prev. de art. 233 C.p., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, la data de 23.08.2017, în jurul orei 19.40, inculpatul a agresat-o fizic pe persoana vătămată G.A., de 21 de ani după care, prin constrângere, a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, iar ulterior i-a sustras suma de 72 lei și un telefon.

”Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au precizat procurorii.

Incidentul ar fi avut loc în Satul de Vacanță, iar victima este o turistă din Polonia. Suspectul este un tânăr de 19 ani din satul Lanurile sancționat de câteva ori de polițiști pentru cerșit. 

Bărbatul a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile și introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța..
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Femeie din Stejaru, județul Tulcea violată și jefuită de un tânăr. Suspectul a fost depistat și reținut

16 Feb 2018 561

Revista presei locale

12 Feb 2018 397

Tentativă de viol în zona Campusului Universităţii „Ovidius“. Victima, o minoră. Agresorul, în arest

25 Jan 2018 819

DIICOT. Doi minori bănuiți de comiterea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă, conduşi la audieri

25 Jan 2018 462

Ce a recunoscut în faţa procurorilor Tentativă de viol în zona Campusului Universităţii „Ovidius“! Agresorul a fost trimis în judecată

25 Jan 2018 467

Caz șocant în județul Vaslui. Un bărbat a fost reținut fiind suspectat că a violat un octogenar. Suspectul este recidivist

15 Jan 2018 574

Constanţa. Bărbatul care a încercat să violeze o minoră în zona Campusului Univeristar a fost arestat preventiv

12 Jan 2018 844

Caz șocant în județul Iași. Un polițist a încercat să violeze o minoră. Incredibil ce i-a mărturisit victima tatălui ei

11 Jan 2018 1732

UPDATE. Șocant. Un bărbat a încercat să violeze o adolescentă în zona Campusului Universitar Constanța. Suspectul a fost reținut (video)

11 Jan 2018 1714

Interviu cu prim-procurorul Viorel Teliceanu „Mai avem să ajungem în situaţia de a ne cere scuze inculpaţilor că îi deranjăm“ (video)

23 Dec 2017 4462

Parchetul Capitalei Modificările aduse Codurilor penale vor avea consecinţe grave. Înregistrările video nu vor mai putea fi folosite în anchete

15 Dec 2017 541

Incident șocant. Un copil a fost violat în curtea școlii în timpul orelor de curs. Cine sunt agresorii

15 Dec 2017 698

Două minore au reclamat că au fost violate de trei tineri pe care i-au cunoscut pe Facebook. Polițiștii au deschis o anchetă

14 Dec 2017 1044

O minoră din Constanţa a reclamat că ar fi fost violată de tatăl ei. Fapta nu s-a confirmat însă. A vrut fata să se răzbune?

08 Dec 2017 810

Austria. Şofer român de TIR, suspect în două cazuri de crimă. Ce a mărturisit bărbatul

22 Nov 2017 1078

Constanţa. Vacanţă de coşmar pentru o adolescentă. A fost violată. Pedepse şi daune morale

21 Nov 2017 2129

Tânăr de 17 ani, reţinut pentru pornografie infantilă, tentativă la viol şi agresiune sexuală. Ce spun procurorii DIICOT

17 Nov 2017 819

Un bărbat din Tulcea va fi predat autorităţilor din Suedia. Este acuzat de viol calificat, viol şi tentativă la viol

14 Nov 2017 1840

Mandat european de arestare Florin Memet Cămătar este solicitat de autorităţile suedeze

10 Nov 2017 1278

Român, condamnat la 30 de ani de închisoare de autoritățile spaniole

07 Nov 2017 666

Femeie violată de un bărbat pe un drum de tarla. Suispectul i-a furat și telefonul mobil

07 Nov 2017 1011

Legea recursului compensatoriu face victime. O tânără a fost violată de un bărbat eliberat recent din închisoare. Suspectul prins în județul Constanța

02 Nov 2017 2197

Un bărbat suspectat că a violat și tâlhărit o tânără din București prins în județul Constanța. Se ascundea la domicliul unui prieten

01 Nov 2017 913

Bărbat bănuit de comiterea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă, reținut. Victima sa, un copil de 12 ani

25 Oct 2017 393

Oficial de la IPJ Constanța. Tânărul care a violat o femeie la Saturn, arestat preventiv

25 Oct 2017 404

Viol la Saturn. Autorul a fost prins. A mai fost în închisoare

25 Oct 2017 4021

Caz șocant în județul Bacău. Un bărbat de 74 de ani a sechestrat și a încercat să violeze o adolescentă de 15 ani. Cum s-a petrecut incidentul

18 Oct 2017 878

Două surori din Hârşova, violate de propriul unchi. Bărbatul a fost condamnat definitiv

17 Oct 2017 597

Tânăr român, arestat în Italia după ce ar fi violat patru femei

14 Oct 2017 682

Un bărbat din Ovidiu, de 35 de ani, condamnat pentru că a violat o femeie de 90 de ani

14 Oct 2017 573

Caz șocant în Vrancea. Fetiță de 13 ani violată într-un parc de cinci tineri. Suspecții au filmat totul și au pus imaginile pe internet

12 Oct 2017 1099

Cristi-violatorul în serie cu scuterul negru. Spaima prostituatelor din Roma este din Constanţa

10 Oct 2017 1533

Adolescent din județul Constanța condamnat la trei ani pentru viol. A fost internat într-un centru de detenție

23 Sep 2017 784

O tânără din Polonia, violată în Satul de Vacanţă. Ce au decis procurorii

17 Sep 2017 2456

Mai multe femei din București atacate în scara blocului sau în locuințe de un individ. Suspectul a ajuns după gratii

14 Sep 2017 731

Tentativă de viol la Ciobanu! Tânărul inculpat a recunoscut tot! Cât trebuie să-i plătească victimei, de 61 de ani

26 Aug 2017 606

Un bărbat din Hârşova şi-ar fi violat nepoatele. Ce au decis, ieri, judecătorii

25 Aug 2017 618

UPDATE Bărbat bănuit de viol, reţinut de către polițiștii constănțeni

09 Aug 2017 593

O copilă de zece ani, din Constanţa, a fost violată. Ce au decis procurorii. Inculpatul este recidivist

31 Jul 2017 668

Viol la Bruxelles, comis de un constănţean. Inculpatul va fi transferat în România

28 Jul 2017 962

Bărbat din judeţul Tulcea, condamnat la închisoare pentru viol, reţinut de poliţişti şi încarcerat

08 Jul 2017 4850

Constanţa. Două fete de zece ani au fost violate

07 Jul 2017 3813

S-a săturat de puşcărie! Un bărbat din Hârşova suspectat că şi-a violat nepoatele vrea în libertate. A primit un „bonus“

07 Jul 2017 704

Tentativă de viol la Tudor Vladimirescu. Ulterior, presupusul autor a fost găsit spânzurat

30 Jun 2017 1197

UPDATE. Ostrov. Bănuiți de comiterea unor infracțiuni de viol, tâlhărie calificată și furt calificat, reținuți de poliţişti

28 Jun 2017 935

Polonez trimis în judecată pentru lipsire de libertate şi viol

27 Jun 2017 737

UPDATE Constanţa. Cetăţeanul american suspectat de viol va fi cercetat sub control judiciar (galerie foto+video)

26 Jun 2017 2508

Ce nu s-a mai auzit la Constanţa. Cum cred anchetatorii că ar fi violat un cetăţean american doi tineri în Mamaia

26 Jun 2017 8188

O tânără din Constanţa a fost violată în curtea fostei fabrici IPMC. Ce pedeapsă a primit autorul

22 Jun 2017 2369

Viol la Mircea Vodă! O copilă de 15 ani a fost batjocorită. Autorul vrea în libertate

18 Jun 2017 3626